La sediul SCOMAR, sistemul operational utilizat de Poliția de Frontieră din România pentru monitorizarea litoralului și a frontierei maritime, președintele a evaluat procesul de modernizare în curs și capacitățile actuale ale sistemului.
Potrivit șefului statului, acesta este dezvoltat pentru detectarea și identificarea ambarcațiunilor civile, de la bărci de pescuit și nave de agrement până la vase comerciale și ambarcațiuni rapide.
Președintele afirmă că a avut discuții cu experți despre noile provocări de securitate în mediul maritim și despre necesitatea adaptării continue la amenințări.
„Platformele maritime de dimensiuni reduse, cu profil scăzut, inclusiv anumite tipuri de drone maritime, reprezintă o categorie de amenințări care nu erau inițial vizate de sistem”, a menționat pe Facebook Nicușor Dan.
Vizită în Portul Militar și în Dana 78
El a vizitat Portul Militar Constanța, unde a evaluat capacitățile și nivelul de pregătire al Forțelor Navale Române.
Șeful statului adaugă că România desfășoară un amplu proiect de modernizare și înzestrare a forțelor sale armate, inclusiv în componenta navală.
„În următoarea lună sunt planificate noi livrări de echipamente pentru consolidarea capacităților de apărare ale țării”, a declarat președintele României.
Nicușor Dan menționează că a fost prezent și în dana 78, locația unde vineri a avut loc o explozie a unei drone maritime: „Acolo am discutat cu experți pirotehniști implicați în intervenție și am primit o prezentare detaliată a operațiunii realizate. Conform informațiilor, intervenția a fost efectuată în conformitate cu procedurile și protocoalele stabilite, prioritatea fiind securizarea zonei și protejarea populației și a personalului implicat în misiune”.