Guvernul demis Bolojan aprobă fondurile pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino pe ultima sută de metri, după un an și jumătate de stagnare a lucrărilor

pe-ultima-suta-de-metri,-guvernul-demis-bolojan-aproba-fondurile-pentru-reabilitarea-palatului-cantacuzino.-lucrarile-au-stagnat-un-an-si-jumatate pe-ultima-suta-de-metri,-guvernul-demis-bolojan-aproba-fondurile-pentru-reabilitarea-palatului-cantacuzino.-lucrarile-au-stagnat-un-an-si-jumatate
Pe ultima sută de metri, Guvernul demis Bolojan aprobă fondurile pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino. Lucrările au stagnat un an și jumătate

Recent, guvernul condus de premierul demis, Ilie Bolojan, a aprobat fondurile pentru continuarea proiectului de consolidare și restaurare a Muzeului Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”.

„Cultura nu trebuie să fie oprită. Este responsabilitatea noastră să identificăm soluții pentru proiectele esențiale care întâmpină dificultăți, iar astăzi ne concentrăm pe reluarea investițiilor cruciale pentru patrimoniul cultural românesc și gestionarea eficientă a resurselor disponibile”, a declarat ministrul demis al Culturii, András István Demeter.

25% dintre lucrările de consolidare ale Palatului Cantacuzino finalizate într-un an și jumătate

De la începutul anului 2024, unul dintre simbolurile arhitecturale ale Capitalei, Palatul Cantacuzino, a fost reabilitat în proporție de doar 25%. Cauza? Societatea inițial contractată pentru lucrări a falimentat, provocând întreruperea progresului proiectului.

Advertisement

Abia în decembrie 2025, Ministerul Culturii, sub conducerea ministrului demis, András István Demeter, a reluat procesul de achiziție pentru continuarea lucrărilor la clădirea „Muzeului Național «George Enescu» – Palatul «Cantacuzino», Casa Memorială și Anexa”.

Investiție de peste 10 milioane de euro pentru restaurarea Palatului Cantacuzino

La șase luni de la startul procesului, în iunie 2026, comisia de evaluare a selectat oferta societății formate din Aedificia Carpați S.A. (lider de asociere), Profesional Construct Proiectare și Remon Proiect S.R.L. Ca valoare totală, proiectul se ridică la 10.480.629,97 euro.

Pentru acoperirea bugetului necesar acestei investiții și pentru proiectul de la Muzeul „Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu”, Guvernul a aprobat vineri, 12 iunie, redistribuirea sumei de 15,5 milioane de euro din economiile realizate din contribuțiile României.

Această măsură nu presupune alocarea unor fonduri suplimentare din bugetul de stat: investițiile în curs, sprijinite de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pot fi finanțate din economiile obținute.

Astfel, resursele financiare pentru semnarea contractelor și continuarea lucrărilor de consolidare și restaurare sunt asigurate prin redistribuirea fondurilor din contribuția României pentru Proiectul F/P 1572 (2006).

Ministerul Culturii inițiază proiectul de modernizare a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova

În același timp, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, continuă derularea portofoliului de proiecte dedicate finanțării obiectivelor culturale de interes național, prin acorduri-cadru de împrumut încheiate cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

La 25 martie 2026 a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul pentru contractul de proiectare și execuție privind consolidarea, modernizarea, reamenajarea și creșterea eficientei energetice a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Clădiri istorice incluse în prima etapă a proiectului de restaurare

Se lansează procedurile de achiziție pentru contracte de tip „design & build” pentru obiective reprezentative ale patrimoniului cultural național: Vila „Florica” din Ștefănești, județul Argeș, parte a Muzeului Național Brătianu, Conacul „Vârnav Liteanu” din Liteni, Județul Suceava, aflat în administrarea Institutului Național al Patrimoniului, precum și Teatrul Național „Lucian Blaga” și Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Se inițiază proceduri pentru servicii de proiectare în faza D.A.L.I. pentru Vila „Samurcaș” din București, administrată de Muzeul Național al Țăranului Român.


Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement