Dacia Striker și Dacia Bigster par, la prima vedere, două modele foarte apropiate ca dimensiuni.
Diferența de lungime dintre acestea este de doar cinci centimetri, însă analiza detaliată efectuată de francezi a arătat că diferența reală nu se limitează doar la dimensiuni.
Ce concluzii au tras specialiștii francezi
Dacia Striker este caracterizată ca un model ce se află la intersecția dintre break, SUV și sedan. Deși dispune de o gardă la sol generoasă, mașina are o înălțime mult mai redusă decât Bigster. Striker se înalță până la 1,53 metri, în timp ce Bigster ajunge la 1,71 metri.
Această diferență influențează în mod considerabil experiența la volan și percepția asupra celor două modele. Bigster păstrează aspectul clar de SUV, cu poziție de conducere înaltă și o imagine robustă, în timp ce Striker propune o abordare mai apropiată de o berlină, având o poziție mai joasă și un profil aerodinamic, conform specialiștilor.
Deși Bigster este ușor mai scurt, acesta oferă un volum de portbagaj mai mare. SUV-ul are o capacitate de 660 de litri, în timp ce Striker asigură 600 de litri. Explicația constă în forma caroseriei, Bigster utilizând mai eficient spațiul pe verticală.
Pentru pasagerii din spate, Bigster pare mai spațios. Locul central este mai confortabil în comparație cu cel din Striker, unde șezutul și spătarul sunt considerate a fi prea bombate. În plus, Bigster poate fi echipat opțional cu un plafon panoramic acoperit cu velum, în timp ce Striker dispune doar de un acoperiș panoramic fix din sticlă.
În partea frontală, avantajul este de partea lui Striker. Acest model are o poziție de conducere mai joasă, apreciată de cei care preferă senzația unei conduite mai sportive, iar scaunele sunt specializate pentru o susținere mai bună a umerilor. Planșa de bord pare și ea mai finisată, cu inserții textile care conferă interiorului o notă mai caldă și mai elegantă.
Cum mai diferă cele două modele
Bigster excelează însă la capitolul spații de depozitare. Consola centrală oferă 8,6 litri, comparativ cu cei 6,7 litri ai lui Striker. În schimb, Striker beneficiază de un ecran digital cu efect 3D amplasat în spatele volanului, în timp ce Bigster utilizează o soluție mai tradițională. Ambele modele dispun de un ecran tactil central de 10,1 inci.
Din punct de vedere al prețului, Striker ar trebui să fie poziționată sub Bigster. SUV-ul pornește de la 24.990 de euro în versiunea Essential cu motorizare GPL, în timp ce noul Dacia Striker promite un preț mai redus.