Analiză economică: Dependența de moneda străină
Dependența de o monedă străină este influențată de încrederea în stabilitatea și lichiditatea acesteia. Încrederea în dolar a suferit o eroziune treptată. Președinția lui Trump a adus o stare de imprevizibilitate, indiferență și chiar ostilitate față de SUA, fapt care afectează încrederea în această țară. De aceea, diverse state doresc diversificarea și reducerea dependenței de dolar, însă nu au o alternativă concludentă.
Care ar putea înlocui hegemonia dolarului? Dolarul este moneda principală globală de un secol. A preluat poziția de la lira sterlină după Primul Război Mondial, odată cu declinul puterii britanice. În prezent, SUA nu se află în declin similar, ba dimpotrivă, ponderea sa în PIB-ul global nominal a rămas semnificativă, conform FMI, la 26% în 2024, comparativ cu 25% în 1980. Această constanță, în contextul ascensiunii economiei chineze, este remarcabilă. SUA rămâne lider în inovație tehnologică și putere militară. De asemenea, piețele financiare americane sunt extrem de profunde și lichide. În trimestrul final al anului trecut, 58% din rezervele mondiale de monedă străină erau în dolari, o cifră semnificativ mai mare decât cea a euro (peste 20%), dar în scădere față de vârfurile de 71% din 1999. Un aspect important este că majoritatea tranzacțiilor internaționale de comerț, obligațiuni și credite bancare se realizează în dolari. 
Stabilitatea economică globală
În analiza sistemului internațional, Charles Kindleberger a argumentat că stabilitatea unei economii globale deschise depinde de o putere economică dominantă ce oferă bunuri publice esențiale: piețe deschise pentru comerț, o monedă stabilă și un creditor de ultimă instanță în criză. Marea Britanie a îndeplinit aceste roluri până în 1914, iar Statele Unite după 1945. Însă, perioada tranzițională a fost caracterizată de lipsa unor astfel de garanții. Rezultatul a fost instabilitate economică.
Evoluția hegemoniei dolarului a fost marcată de fluctuări semnificative. Reconstrucția postbelică a Europei și Japoniei a afectat sistemul de rate de schimb fixe convenit la Bretton Woods. În 1971, Richard Nixon a devalorizat dolarul, acțiune cu efecte asupra inflației, până la stabilizarea în anii 1980. Această perioadă a marcat trecerea la cursuri de schimb flotante și apariția mecanismelor, inclusiv a monedei euro.
Impactul eventualelor crize
Principiile lui Kindleberger continuă să fie relevante. Externalitățile de rețea susțin monedele globale dominante, însă ce se întâmplă dacă puterea economică dominantă folosește metode coercitive precum sancțiunile financiare, amenințări sau acțiuni destabilizatoare? Dacă hegemonia pune sub semnul întrebării propria sa stabilitate fiscală și monetară?
În acest scenariu, țările și indivizii vor căuta alternative. În timp ce renminbi ar putea avea un rol din ce în ce mai important în comerțul cu China, controlul politic și economic impus de regimul chinez limitează atractivitatea acesteia ca alternativă la dolar. Euro, deși posedă avantaje, este afectat de fragmentarea economică și politică din interiorul Uniunii Europene, nefiind comparabil cu puterea dolarului în perioada sa de maximă influență.
Alternative și scenarii posibile
Concură trei alternative: transformarea Chinei sau Zonei Euro în puteri monetare hegemone; o lume cu două sau mai multe monede concurente la nivel regional; persistența dominației dolarului. Pentru a păstra hegemonia, SUA ar trebui să restabilească încrederea, ceea ce pare improbabil în contextul actual. Chiar și o monedă cu deficiențe poate continua să domine în lipsa unor alternative credibile.
