Cetățenii britanici trebuie să ia măsuri preventive atunci când călătoresc în anumite țări, inclusiv în destinații turistice populare, conform informațiilor de la The Express. Ministerul de Externe al Regatului Unit a emis o alertă pentru 16 state. Această avertizare vine ca urmare a creșterii tensiunilor din Iran și din zona înconjurătoare.
Avertismentul vizează locuri de vacanță frecvent vizitate, precum Turcia, Dubai, Cipru și Egipt. Autoritățile au menționat că o escaladare suplimentară a conflictelor regionale ar putea perturba planurile de călătorie.
„Există un nivel crescut al riscului de tensiuni în regiune. O agravare a situației ar putea genera perturbări în itinerare și alte probleme neașteptate. Cetățenii britanici trebuie să ia măsuri de precauție adecvate”, au indicat sursele oficiale.
Lista completă a țărilor cuprinde Turcia, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Siria, Arabia Saudită, Qatar, Oman, Libia, Liban, Kuweit, Iordania, Irak, Egipt, Cipru, Bahrain și Iran.
Autoritățile din Iran au suspendat temporar spațiul aerian al țării pentru zborurile comerciale, joi dimineață, timp de câteva ore. Restricția a fost ridicată ulterior, iar zborurile interne au fost reluate pe parcursul zilei. Totuși, măsura a influențat volumul mai multor instrastructuri aeriene internaționale.
Mai multe companii aeriene au redus sau suspendat serviciile, iar transportatorii evită spațiul aerian iranian, conform rapoartelor de specialitate.
Proteste violente în Iran
Cel puțin 2.400 de persoane implicate în proteste au fost ucise în Iran în cele două săptămâni de demonstrații naționale. Mii de indivizi au fost arestați în timpul manifestațiilor care pun sub semnul întrebării regimul islamic.
Originea protestelor a fost legată de nemulțumirea civilor față de devalorizarea monedei naționale. Mobilizarea a crescut odată cu participarea studenților și a comercianților. Tensiunile s-au extins în întreaga țară, iar protestatarii au cerut și înlăturarea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Forțele de ordine au reacționat violent împotriva demonstraților. Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat cu privire la posibilitatea unui intervenție militară dacă represiunea nu încetează.