Hidroelectrica a semnat un acord cu EDF pentru relansarea proiectului hidroenergetic Tarnița-Lăpușești

hidroelectrica-a-incheiat-un-acord-cu-gigantul-francez-edf-pentru-relansarea-proiectului-tarnita-lapusesti hidroelectrica-a-incheiat-un-acord-cu-gigantul-francez-edf-pentru-relansarea-proiectului-tarnita-lapusesti
Hidroelectrica a încheiat un acord cu gigantul francez EDF pentru relansarea proiectului Tarnița-Lăpușești

Hidroelectrica a aprobat, marți, 27 ianuarie, înființarea unei societăți mixte în colaborare cu compania de stat franceză EDF Power Solutions International, pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești. Proiectul, evaluat la aproximativ 1 miliard de euro, a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor.

Construcția centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, situată în județul Cluj, are rădăcini încă din perioada lui Nicolae Ceaușescu. La sfârșitul anului trecut, Hidroelectrica și-a exprimat intenția de a aproba un parteneriat de tip Joint Venture cu companiile franceze de la EDF Power Solutions International, pentru unul dintre cele mai importante obiective strategice în echilibrarea sistemului energetic național.

„Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor aprobă înființarea de către SPEEH Hidroelectrica SA, împreună cu EDF Power Solutions International, a unei societăți mixte sau asocieri în participație (Joint Venture Company – JVC), în cote egale de 50% fiecare”, se arată în decizia aprobată de compania energetică din România.

Advertisement

Valoarea proiectului și condiția impusă de EDF pentru colaborare

Potrivit Bursei de Valori București, parteneriatul dintre Hidroelectrica și EDF va crea o societate mixtă deținută în cote egale, 50% – 50%. Această inițiativă va facilita demararea lucrărilor la hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, eliminând necesitatea unui nou studiu de fezabilitate, după mai mulți ani de întârzieri. În prima etapă, firma de proiect va realiza o evaluare preliminară a terenului și va elabora un studiu de prefezabilitate, fie intern, fie prin angajarea unui consultant extern. Costul estimat pentru această etapă este de 400.000 de euro, iar pentru faza a doua, investiția ar urma să atingă 30 de milioane de euro.

„EDF a cerut instituirea unui cadru de reglementare pentru implementarea unui mecanism de venituri de sprijin pentru proiect (rezervare de capacitate, CfD, tarif de tip feed-in), pentru justificarea deciziei de continuare a proiectului”.

Proiectul Tarnița-Lăpuștești, situat la 30 de kilometri de Cluj-Napoca pe râul Someș, are o valoare estimată de aproape 1 miliard de euro și o putere instalată de 1000 MW. Hidrocentrala va funcționa ca o „barieră naturală”, stocând energie în perioadele de surplus și apoi furnizând energia în momentele de vârf al consumului.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

  • Facturile Hidroelectrica vor înregistra întârzieri în luna ianuarie, în contextul lucrărilor de mentenanță la sistemul informatic
  • Hidrocentrala Tarnița, un proiect inițiat în timpul regimului lui Ceaușescu, rămâne relevant pentru noul Minister al Energiei și pentru valoarea sa pentru sistemul energetic național
Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement