Rusia nu a învins Ucraina de 4 ani, dar FSB, GRU și SVR au fost menajate – Raționamentul lui Putin și trauma istorică a anilor ’90: distrugerea Imperiului rus de către revoluționari și Occidentul trădător

24 februarie 2022. Vladimir Putin ordonă declanșarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina, iar armata rusă invadează țara vecină. Obiectivul declarat? Protejarea cetățenilor ruși din Donețk și Lugansk și „denazificarea” Ucrainei, iar expresia utilizată de liderul de la Kremlin a intrat deja în istorie.

Aproximativ 2 milioane de decese – atât ruși, cât și ucraineni – vieți distruse, o stare de tensiune generalizată în toată Europa și nu numai, tehnologii avansate, un război al dronei care a schimbat în mod dinamic strategia militară, un conflict de uzură care continuă să consume resurse, la patru ani de la startul conflictului.

Surprinzător, însă, nu există un câștigător clar, ci doar în „umbră” – serviciile de securitate ale Rusiei, frecvent denumite generic „poliție secretă”.

Advertisement

Într-o analiză publicată de Centrul de Studiu al Politicii Europene (CEPA), jurnaliștii ruși Andrei Soldatov și Irina Borogan menționează că serviciile de securitate ruse „s-au menținut în mare parte intacte, atât în conducere, cât și în structuri”.

„Putin a adoptat o strategie de evitarea unor schimbări instituționale radicale”

Potrivit celor doi jurnaliști, acest fapt este cu atât mai remarcabil fiindcă „eșecul ofensivei inițiale a Rusiei a fost parțial atribuit incapacității spionilor săi de a evalua corect capacitățile Ucrainei și de a le contracara”.

„În ciuda tuturor discuțiilor din 2022 și ulterior – susținute de susținătorii Kremlinului – despre necesitatea revenirii la metodele din epoca stalinistă – marcate de schimbări rapide și drastice, adesea urmate de represalii dure – agențiile de securitate și serviciile de informații ale lui Putin au păstrat, în mare parte, denumirile oficiale și conducerea din urmă cu patru ani.

În anul 2026, FSB, GRU și SVR sunt conduse de Alexander Bortnikov (din 2008), Igor Kostyukov (din 2018) și Sergei Naryshkin (din 2016).

• FSB – Serviciul Federal de Securitate, urmașul KGB-ului.

• GRU – Direcția Principală de Informații, agenția de informații militare externe ale armatei ruse.

• SVR – Serviciul de Informații Externe.

Singura schimbare majoră s-a produs la nivelul Consiliului de Securitate, dar aceasta a fost mai mult despre acomodarea lui Serghei Șoigu, ministru al Apărării nemulțumit, decât despre restructurări de ansamblu în comunitatea de securitate și intelligence.

• Această abordare contrastează ferm cu metodele lui Stalin, care a înființat două noi agenții secrete în timpul războiului – NKGB și SMERSH – și a desființat organizația de sabotaj și spionaj Komintern.
• Stalin a reconfigurat constant conducerea agențiilor sale, în timpul războiului fiind chiar trei șefi diferiți pentru serviciile militare de informații.
• Spre deosebire de Stalin, Putin a ales să evite schimbări deosebit de dramatice sau acțiuni de represiune împotriva serviciilor de informații, în ciuda eșecurilor repetate.

Potrivit specialiștilor, Putin a luat în considerare și posibilitatea unei represalii severe în primele zile de conflict, atunci când coloanele rusești au fost oprite și s-au retras din apropierea Kievului, deși a evitat acțiuni mai dure, explică Andrei Soldatov și Irina Borogan.

„Putin a urmat exemplul stilului autoritar al lui Stalin”

Serviciul al Cincilea al FSB a oferit inițial informații eronate despre succesul ofensivei, iar ofițerii de top au fost reținuți, continuă analiza.

De asemenea, Putin nu a pedepsit oficial nicio persoană din FSB sau GRU pentru rezultatele slabe sau revoltă, precum cea condusă de Evgheni Prigojin în vara anului 2023.

„În același timp, tot mai mulți generali ruși au fost uciși sau răniți, dar nici unul nu a fost tras la răspundere de către departamentele responsabile cu securitatea lor”, completează studiul.

În ciuda acestor tensiuni, Putin a folosit și în această situație tactici din stilul lui Stalin, fără a face schimbări radicale în structurile și politicile interne.

• Serviciile de spionaj au declanșat o campanie agresivă, cu număr tot mai mare de cazuri de trădare, în special în perioada recentă.
• Numărul de procese pentru înaltă trădare a crescut exponențial după invazia, conform raportelor ONU, atingând peste 165 de verdicturi în 2023 și peste 360 în 2024.
• Înainte de conflict, numărul cazurilor de trădare investigative era de doar 10-15 anual.
• Aceste măsuri au consolidat influența FSB, iar represaliile au vizat și societatea civilă și elitele politice, creând un climat de supunere și frică.

Definiția de trădare a fost de asemenea schimbată, în stilul stalinist, fiindcă opoziția politică este acum catalogată drept trădare – precum cazul lui Vladimir Kara-Murza, condamnat la 25 de ani pentru înaltă trădare în 2023, deși ulterior a avut o sentință redusă.

„Numărul de dezertări nu reprezintă o amenințare majoră pentru regimul Kremlinului”

Următorii vizați sunt cei care trec în tabăra adversă. În vara anului 2022, un amendament a incriminat orice act de „trecere de partea inamicului în timpul operațiunilor militare”, cu o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

„Aceasta demonstrează o paranoia profundă a regimului de la Kremlin, moștenită din vechi timpuri”, explică analizatorii.

Din perioada Revoluției din 1917 și până azi, Rusia a avut un procent ridicat de dezertări, în special după traumaticul August 1941, când mulți soldați au trecut de partea germanilor – fenomen cunoscut ca Vlasovtsy.

• Putin a comentat această temere în martie 2024, comparând fragmente din armata rusă care luptă în Ucraina cu acești dezertori.
• El a promis: „Pe oricine va trece de partea inamicului, îl vom pedepsi fără limită de timp”.
• Mai puțin de două luni mai târziu, un pilot rus, Maxim Kuzminov, a fost asasinat în Spania în urma unei tentative de desertare.

Intern, mulți cei cercetați pentru schimbare de tabără nu au ajuns în Ucraina, fiindcă au fost opriți de operațiuni FSB, care au contactat și intimidat astfel de persoane.

În general, scopul principal a fost intimidarea, iar numărul dezertărilor nu a atins un nivel suficient pentru a amenința stabilitatea regimului, scriu Soldatov și Borogan.

Kremlinul a început să catalogați toți opozanții ca „teroriști”

Inspirat de metodele staliniste, Kremlinul a început să prezinte toate opozițiile drept terorism.

Anul trecut, organizații politice emigrante, precum FBK a lui Navalnîi și grupuri anti-război, au fost acuzate de terorism sau desemnate „organizații teroriste”, fiind suspectate de complot pentru lovitură de stat.

„Această tactică amintește de procesele spectacol ale lui Stalin împotriva opozanților, care justificau represiuni extinse drept măsuri de apărare a regimului.”

• Putin a folosit și în această situație tactici din arsenalul poliției secrete staliniste, transformând agențiile într-un mecanism extrem de agresiv, atât în interiorul țării, cât și pe plan internațional.
• Conform viziunii instituțiilor de securitate, înfrângerile din 1941 au fost vindecate prin represiune brutală asupra spionajului și armatelor, și această abordare s-a păstrat în epoca modernă.

Această poziție întărește încrederea agențiilor în susținerea liderului, care a ales să nu le penalizeze pentru greșelile lor, conchide analiza.

Modelul mental al lui Putin, influențat de traume istorice

În opinia analistilor, rădăcina mentalității lui Putin provine din traumele secolului XX, mai ales eșecul reformelor democratice din anii ’90.

„Mulți foști colegi ai săi din KGB considerau că reformarea și criticarea securității în perioade de criză fragilizează aceste instituții. Războiul actual devine cea mai mare criză de după 1991, iar tendancea este spre menținerea status quo-ului.”

• Putin și serviciile de spionaj împărtășesc teza că un conflict pierdut ar duce la prăbușirea statului și a structurilor de securitate.
• Traumele din trecut, precum destrămarea imperiului sovietic și eșecul Războiului Rece, alimentază această mentalitate, explică Soldatov și Borogan.
• Conform acestei perspective, orice metodă, de la sabotaj la subversiune, poate fi justificată pentru a asigura supraviețuirea regimului.

Percepția este că Rusia a fost devastată de revoluție și de trădări în timpul Războiului Mondial I, iar eșecul sovietic din sfârșitul zilelor sale a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice, amenințând puterea KGB-ului. În acest context, orice acțiune trebuie să fie justificată pentru a menține stabilitatea, conclude analiza.

Concluzia este că, într-un joc geopolitic cu mize uriașe, nicio metodă, inclusiv sabotaj sau subversiune, nu poate fi exclusă în strategia Kremlinului, notează Soldatov și Borogan.

Recomandarea autorilor:

• Putin fiind dificil de convinge, Ucraina poate face concesii teritoriale, dar miza reală a Kremlinului rămâne alta: prestigiu politic și influență internă și internațională.
• Modernizarea arsenalului nuclear, un obiectiv secundar? „Putin are convingerea că echilibrul global se va schimba în favoarea Rusiei.”
• Rusia a implementat în Ucraina sistemul de rachete termobarice TOS-3 Drakon, cunoscut pentru efectul de suprapresiune și intensitatea exploziei.
• Cum a devenit Marea Britanie principalul inamic al Moscovei și acuzată de terorism, având ca scop promovarea conflictelor. Protestele și campaniile media continuă.
• Drona termică utilizată pe frontul ucrainean evidențiază necesitatea ca NATO să răspundă la amenințări emergente; unde se va direcționa atenția pentru a contracara aceste riscuri?
• Portavionul USS Abraham Lincoln și Ayatollahul Khamenei: pot statele occidentale răsturna regimul de la Teheran doar prin acțiuni aeriene selective?