Avertismentul devine cu atât mai relevant cu cât survine într-un moment în care dezbaterea privind impactul AI asupra pieței muncii nu mai este una teoretică. Fondul Monetar Internațional estima încă din 2024 că aproximativ 40% dintre ocupările la scară globală pot fi influențate de inteligența artificială, iar în economiile dezvoltate această proporție poate ajunge chiar la 60%. FMI sublinia atunci că efectul nu va fi uniform: unele profesii vor deveni mai eficiente, însă altele pot fi parțial sau total înlocuite, iar beneficiile economice pot fi concentrat disproporționat la deținătorii de capital și infrastructură tehnologică.
De ce identifică Stiglitz AI ca fiind un catalizator al inegalităților sociale, nu doar un progres tehnologic
Joseph Stiglitz evidențiază un aspect fundamental: problema nu constă doar în tehnologie, ci în modul în care ea este integrată într-un sistem economic deja profund inegal. El afirmă că, în absența unor politici publice ce corectează distribuția beneficiilor, AI va contribui la amplificarea dezechilibrelor deja existente: salarii stabile pentru mulți, profituri uriașe pentru puțini și o influență politică tot mai mare a celor ce controlează sectoarele-cheie ale economiei. În esență, AI poate transforma și mai mult venitul din muncă în venit din capital, direcționând economia către proprietarii platformelor, datelor, infrastructurii și drepturilor de brevet.
Joseph Stiglitz 
Această perspectivă nu este nouă în gândirea sa. El a criticat în mod constant modul în care capitalismul contemporan recompensează acumularea de putere, nu meritul sau contribuția socială. În contextul AI, această dinamică devine și mai evidentă. Dacă o companie poate automatiza părți semnificative ale activităților, reduce costurile cu forța de muncă și păstrează controlul asupra tehnologiei, valoarea creată se concentrează în bilanțurile celor deja uriași. Aici se află și sursa temerilor lui Stiglitz: nu doar că locurile de muncă pot fi pierdute, dar și forța economică și politică a majorității poate fi și mai slăbită.
De altfel, preocuparea sa este împărtășită de tot mai multe organisme internaționale. Organizația Internațională a Muncii a indicat că impactul AI generativ va fi resimțit în special prin transformarea sarcinilor de muncă, nu neapărat prin dispariția completă a anumitor profesii, dar și că anumite categorii de angajați, în special cei din mediul administrativ și de birou, sunt mai susceptibili la automatizare. În același timp, OCDE a semnalat că AI poate crește productivitatea, dar rezultatele sociale depind de politicile de concurență, protecție a muncii, educație și redistribuire a beneficiilor. În esență, așa cum susține și Stiglitz: fără un cadru legislativ adecvat, avantajele se vor concentra în mod disproporționat în mâinile celor deja în poziții de forță.
Există și o componentă politică considerată foarte periculoasă de Stiglitz. Dacă avuția generată de AI se centralizează tot mai mult în jurul miliardarilor și companiilor dominante, influența lor asupra reglementărilor, fiscalității și instituțiilor democratice devine și mai semnificativă. Nu mai este doar o chestiune de piață a muncii, ci o problemă de consolidare a puterii. Când aceiași actori controlează simultan tehnologia, capitalul și accesul la deciziile politice, devine dificil pentru stat să corecteze inegalitățile create de piață. Stiglitz avertizează asupra acestei spirale: AI nu aduce doar beneficii economice, ci și consolidarea oligopolurilor și extinderea influenței politice a celor din frunte.
Ce se poate întâmpla cu locurile de muncă și de ce soluția nu este oprirea AI, ci reglementarea modului de utilizare
Deși tonul său este critic, Stiglitz nu recomandă blocarea inteligenței artificiale sau tratarea acesteia ca fiind o calamitate inevitabilă. Problema principală, în opinia sa, este modul în care piața decide dacă și cum se implementează AI, ceea ce poate duce la o tranziție dificilă pentru angajați și la avantaje majore pentru proprietarii de capital. El atrage atenția asupra faptului că entuziasmul față de AI ar putea fi o bulă, iar dacă această bule se va sparge, costurile vor fi resimțite mai ales de către muncitori și de economiile ce au investit agresiv în aceste tehnologii.
Din punct de vedere practic, următorii ani ar putea aduce o dublă provocare. Pe de o parte, multinaționalele vor încerca să înlocuiască anumite roluri repetitive, administrative, suport sau de rutină. Pe de altă parte, chiar dacă anumite locuri de muncă nu dispar complet, acestea pot fi modificate astfel încât să exercite o presiune mai mare asupra angajaților: ritm crescut, monitorizare strictă, obiective agresive și control mai riguros prin automatizare. În concluzie, AI-ul nu trebuie să ducă neapărat la concedieri, ci poate schimba raportul de forțe dintre angajat și angajator fără a fi nevoie de un eveniment de eliminare totală a locurilor de muncă.
În acest context, discuția despre politici publice devine esențială. Pentru ca AI să nu devină doar un instrument al concentrației de bogăție, autoritățile trebuie să intervină mai decisiv în domenii precum fiscalitatea, concurența, protecția muncii, recalificarea forței de muncă și reglementările asupra utilizării tehnologiei în mediu profesional. Stiglitz susține de multă vreme necesitatea unei impozitări mai eficiente a averilor mari și a randamentelor economice, pentru ca profiturile din inovație să contribuie la susținerea protecției sociale și la adaptarea cetățenilor afectați. În lipsa unor astfel de măsuri, AI riscă să accelereze o economie în care productivitatea crește, însă securitatea socială scade.
În concluzie, ideea centrală a lui Joseph Stiglitz este foarte directă și incomodă: tehnologia nu este neutră atunci când intră într-un sistem economic dezechilibrat. AI-ul poate aduce beneficii în eficiență, dar și riscuri majore precum creșterea șomajului, precaritatea și concentrarea bogăției. Poate oferi instrumente inovatoare, dar și noi forme de dependență economică. Dacă deciziile sunt lăsate exclusiv unor companii interesate doar de reducerea costurilor și creșterea profitului, nu este dificil de anticipat faptul că mulți oameni pot rămâne fără locuri de muncă, în timp ce miliardarii se îmbogățesc și mai mult.
