Ce provoacă frustrare în rândul înalților oficiali din Golf – în contextul în care Iranul lansează rachete și drone asupra populației și țărilor lor – este faptul că numeroși oficiali din Washington transformă acest conflict într-o chestiune de politică internă a SUA și de defendere a președintelui Donald Trump, subliniază Frederick Kempe într-o analiză publicată de Consiliul Atlantic. Potrivit acestuia, pentru ei, esențial este dacă Orientul Mijlociu urmează o traiectorie optimistă sau se va întoarce „într-una mai familiară, mai sumbră”.
În ultimele două săptămâni, explică Frederick Kempe – președintele și directorul executiv al Consiliului Atlantic – „am discutat cu o serie de oficiali din Golf pentru a înțelege mai bine percepția liderilor din regiune asupra acestui conflict în curs de desfășurare”.
- Discuțiile au fost surprinzător de coerente.
- Pentru mulți dintre ei, acest conflict nu reprezintă o chestiune de „dacă”, ci de „când”.
- „Un oficial de rang înalt din Golf mi-a declarat că țara sa a știut de mult timp că cel mai mare pericol este Iranul și nu Israelul – o realitate devenită evidentă în ultimele zile”
- „Oficialii mi-au transmis că inevitabilitatea războiului a fost cauzată de mai mulți factori, nu doar de un singur”
Mai degrabă, a fost o consecință cumulativă a unui regim revoluționar care, aproape o jumătate de secol, și-a consolidat puterea prin intermediari violenți, rachete letale, aspirații nucleare și tactici de intimidare. 
„Un alt oficial de rang înalt din Golf mi-a spus că țara sa a argumentat de mult timp cu negociatorii americani din administrațiile democrate că greșeau atunci când credeau că limitarea programului nuclear iranian era suficientă, deoarece această abordare nu trata problema rachetelor și a intermediatorilor care reprezenta o amenințare pentru vecinii săi”, menționează Frederick Kempe.
„Punctul culminant al unei traiectorii de lungă durată care necesita un răspuns adecvat”
Potrivit oficialilor din Golf, regiunea a trăit de ani de zile o formă de conflict în ascuns.
Conflictele prin intermediari, atacurile cibernetice și atacurile asupra infrastructurii energetice au constituit o campanie susținută, concepută de Iran pentru a testa și slăbi arhitectura de securitate a Golfului.
„Priviți Dubai, Abu Dhabi și, tot mai mult, Riyadh. Aceste orașe reflectă un nivel de toleranță religioasă, moderație politică și modernizare economică ce contrapun autoritarismului iranian.
- Unii oficiali din aceste țări au argumentat, în privat, împotriva deciziei lui Trump de a angaja în conflicte alături de Israel.
- Alții au susținut decizia.
- Totuși, niciunul dintre interlocutorii mei nu dorește ca SUA să se retragă înainte de a finaliza intervenția.
- Chiar și acei oficiali din Golf, deși precauți în privința escaladării, percep acest război ca fiind momentul culminant al unei traiectorii ce necesita un răspuns înainte ca influența Iranului să devină iremediabilă.
Aceasta nu implică sprijin pentru schimbarea de regim în Iran, deoarece nimeni nu poate estima cu precizie modul în care aceasta s-ar putea realiza. Este o responsabilitate pentru poporul iranian.
- Însă, în opinia lor, Statele Unite, Israelul și aliații dispuși ar trebui să continue să reducă capacitățile distructive ale regimului iranian, mai ales acum, când acesta este captiv în dorința de răzbunare.
- Se consideră – în opinia lor – că dacă Iranul iese din această situație și este neutralizat, va fi în avantajul tuturor, chiar dacă regimul nu poate fi schimbat radical, fiind dominat de lideri teocratici și de Gardienii Revoluției Islamice.
Mai diplomate, un oficial de rang înalt din Golf a spus: „Dacă Iranul reușește să nu provoace rele și să nu exporte instabilitate către vecini, acest lucru va fi benefic”, relevă Frederick Kempe în analiza de pe site-ul Consiliului Atlantic.
Liderii iranieni pariază pe polica internă a SUA pentru a menține regimul
Legat de conducerea iraniană, aceștia pariază, cel mai probabil, pe faptul că politica internă a SUA va salva regimul de la colaps total.
„De zeci de ani, Iranul a considerat că revoluția din 1979, inclusiv luarea de ostatici americani, a slăbit poziția președintelui Jimmy Carter și i-a compromis sprijinul politic, afectând șansele sale de reelecție.
Liderii Iranului cred probabil că pot exercita o presiune politică similară față de Trump, printr-un conflict de durată și creșterea prețurilor la carburanți.
Dacă acest lucru va duce la pierderea controlului lui Trump asupra Congresului în alegerile intermediare următoare, ar constitui o formă de schimbare de regim a Teheranului, așa cum afirmă Alex Plitsas de la Consiliul Atlantic.
Discuțiile din ultimele zile cu oficiali din Golf și SUA au consolidat multe puncte de vedere referitoare la semnificația acestui moment.
- Există multe evaluări pesimiste ale războiului actual, însă acestea pot ascunde o oportunitate istorică.
- Conflictul cu Iranul ar putea constitui un punct de inflexiune major.
- Poate preveni destabilizarea Orientului Mijlociu de către cea mai mare forță destabilizatoare din ultimele patru decenii și chiar poate submina alianța emergentă formată din China, Rusia, Coreea de Nord și Iran.
Casa Albă estimează că Iranul, prin acțiunile directe și rețelele de intermediari, și-a asumat responsabilitatea pentru moartea a sute de americani – militari, diplomați și civili – de la Revoluția Islamică din 1979.
- Mai presus de toate, SUA nu ar trebui să încheie operațiunile militare prematur.
- Acest lucru ar putea, involuntar, să întărească poziția unui regim iranian fragil.
Regimul este vulnerabil. Atacurile asupra vecinilor sunt disperate, fiind semnele unui sistem în eșec, mai degrabă decât ale unei revoluții renașcute. Chiar și acum, va mai dura ani până când Iranul își va putea reconstrui capacitățile navale, de rachete și arsenalul nuclear.
Totuși, următoarele două-trei săptămâni vor fi cruciale, deoarece SUA continuă eforturile de a limita capacitățile iraniene, mai notează Frederick Kempe.
Când poate avea loc un eșec al operațiunii militare
Vestea bună este că armata americană se apropie, în următoarele săptămâni, de atingerea obiectivelor de distrugere sau de compromitere gravă a rachetelor, dronelor, infrastructurii militare și programului nuclear al Iranului, susține Plitsas – fost oficial al Pentagonului – într-o discuție cu Frederick Kempe.
„Cel mai probabil, eșecul final al operațiunii militare va fi cauzat de încheierea prematură a acesteia din cauza presiunii economice create de blocada Strâmtorii Hormuz, care reprezintă și obiectivul Iranului.”
De aceea, Statele Unite și aliații lor trebuie să asigure controlul asupra strâmtorii, să garanteze libertatea de navigare și să prevină daunele economice ce ar putea amplifica influența Iranului.
- Oficiali americani au comunicat partenerilor din Golf că au înregistrat progres în formarea unei coaliții pentru escortarea navelor, în ciuda refuzurilor publice din unele țări de a participa.
- Mai multe resurse militare americane au fost mobilizate în regiune pentru protejarea traficului maritim, continuând atacurile asupra capacităților Iranului de a perturba aceste transporturi.
- Chiar dacă forțele americane urmăresc aceste obiective, ele trebuie să privească și spre o viziune pe termen lung.
Recent, un oficial din administrația Trump a exprimat viziunea unei regiuni în care nici liderii arabi și israelieni moderati, prin Acordurile Abraham, nu doar își normalizează relațiile, ci și un nou guvern iranian și lideri arabi vor adopta același pas, în ultimă instanță, vizând o normalizare între Israel și Iran.
În contextul unui război fără un sfârșit clar, această viziune pare idealistă.
Cu toate acestea, această evoluție rămâne improbabilă, dacă administrația Trump nu-și finalizează misiunea de reducere a influenței Iranului, ceea ce ar fi în interesul SUA și al partenerilor săi regionali, concluzionează Frederick Kempe în analiza publicată de Consiliul Atlantic.
