Primăvara și-a făcut intrarea în țară, iar temperaturile – potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) – sunt în creștere. Totuși, ploile vor fi prezente, dar acest scenariu este normal pentru perioada în care ne aflăm. Nu lipsesc din prognoză nici intensificările vântului.
Specialistul de serviciu al ANM a comunicat, pentru Gândul, cum va evolua vremea miercuri, 25 martie 2026, piață în condițiile în care, momentan, nu a fost emisă nicio avertizare de agravare a condițiilor meteorologice.
„Temperatura aerului va rămâne, în continuare, ușor peste valorile normale pentru această dată. Cerul va fi parțial noros, izolat.
- Federațional, în sudul țării și la munte, se vor înregistra ploi slabe, iar la altitudini de peste 1.700 m, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
- Vântul va sufla moderat și slab, cu ușoare intensificări noaptea, în sudul Banatului, cu rafale de 40-45 km/h, și în vestul Carpaților Meridionali, cu viteze mai mari pe creste, de 70-80 km/h.
- Temperaturile maxime vor varia, în general, între 12 și 18 grade, iar cele minime între -3 și 9 grade, cele mai scăzute valori fiind în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei, unde condițiile vor favoriza apariția brumei.
În București, vremea va fi ușor mai răcoroasă față de media perioadei. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla predominant slab. Temperaturile maxime vor fi de 16-17 grade, iar minimele între 3 și 5 grade, a declarat pentru Gândul, specialistul de serviciu al ANM.
Vremea se va înrăutăți în zilele următoare
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare pentru intervalul 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00.
Sursa – ANM
Temperaturi înregistrate în România la ora 08:00
La ora 08:00, nu au fost semnalate precipitații în niciuna dintre zonele țării, conform datelor publicate pe site-ul ANM.
- Cea mai ridicată temperatură matinală – 8 grade Celsius – a fost raportată în Constanța.
- Cea mai scăzută temperatura – minus 3 grade – a fost înregistrată în Iezer.
Sursa – ANM
- Dimineața, în București au fost 7 grade, la Călărași s-au înregistrat 4 grade, iar în Craiova s-au înregistrat 6 grade, cer acoperit.
- A fost prezent și aer cețos în Moldova, la Suceava, Iași și Vaslui.
Timișorenii au avut parte de 5 grade, iar la Arad s-au înregistrat 6 grade Celsius. La Baia Mare s-au resimțit 2 grade, iar la Cluj-Napoca și Bistrița, câte 1 grad.
PRIMUL AUTOR:
- Victor Ponta: „A doua zi după ce a publicat Lasconi pozele cu Nicușor și Coldea, am depus plângere la Parchet. În aprilie 2026, voi depune declarație”
- Indexarea pensiilor cu 10% pentru 4.600.000 de pensionari români, începând cu 1 ianuarie 2027
- 25 Martie în calendarul zilei: aniversarea lui Elton John (79 de ani), a Anei Blandiana (84 ani) și Ziua Poliției Române
- Mersul pe jos poate identifica două afecțiuni ale creierului în faze incipiente. Totul depinde de modul în care se face această activitate
- Modul în care Guvernul Bolojan susține companiile străine în detrimentul celor românești. Economiștii anunță o primăvară cu concedieri în masă: „Statul român reduce resursele/ Va urma o explozie a protestelor”