Analiza de 10: Trump și abordarea sa în Iran – riscuri și consecințe ale eșecului strategic

„Conflictul devastațional din Orientul Mijlociu poate fi interpretat cel mai bine ca două războaie simultane. Unul reprezintă campania de atacuri aeriene americane și israeliene împotriva regimului iranian, iar celălalt este războiul Iranului împotriva economiei globale”, evidențiază The Economist. În același timp, Frederick Kempe – președintele Atlantic Council – avertizează că dacă Donald Trump nu reușește să gestioneze eficient ambele probleme, „riscă să transforme succesul militar temporar într-un eșec strategic cu repercusiuni pe termen lung pentru stabilitatea internațională”.

Primul conflict, explică Kempe, este dominat de rachete și drone, precum și de țintirea de către Israel a liderilor iranieni. Conflagrația a intrat în cea de-a patra săptămână.

Advertisement

• Iranul pierde acest conflict, deoarece Statele Unite și Israelul reduc în mod constant capabilitățile militare convenționale iraniene în fiecare zi.
• Cu toate acestea, Washingtonul a subestimat până acum rezistența regimului iranian, dispersarea armelor critice și abilitatea de a continua atacurile asupra vecinilor.

„Aceasta ne aduce la cel de-al doilea conflict, ce se desfășoară pe rutele de transport maritim, pe piețele energetice și între liderii politici. În războiul său împotriva economiei globale, Iranul exercită o influență periculoasă. Mișcările Teheranului de a opri navigația maritimă în Strâmtoarea Ormuz, o trecătoare îngustă în sistemul energetic mondial, au generat șocuri în economia globală”, menționează Frederick Kempe.

„Trump trebuie să decidă prioritatea între cele două războaie, deoarece nu le poate câștiga pe ambele”

Ultimatul lui Trump adresat Iranului – deschiderea completă a Strâmtorii Ormuz în cel mult patruzeci și opt de ore, altfel infrastructura sa energetică ar fi fost atacată – a evidențiat clar legătura dintre cele două conflicte.

„Amânarea cu cinci zile pentru a permite negocieri cu Teheranul, oferind astfel un spațiu de dialog, ar putea constitui o soluție pentru a încheia aceste conflicte. Însă, Trump va avea eșec dacă aceste discuții nu vor duce la eliminarea capacităților Iranului de a cauza daune vecinilor și economiei globale.”

„Armele geoeconomice” vor avea o importanță la fel de mare ca și capacitățile militare în determinarea rezultatelor acestor conflicte pe două fronturi.

• Iranul nu poate învinge militar Statele Unite și Israelul, dar există o posibilitate ca acest lucru să nu fie necesar.
• Este suficient să crească costurile acțiunilor militare pentru a destabiliza voința politică americană.
• Instrumentele ieftine ale Iranului – rachete, drone, rețele intermediare, mine, precum și frica de utilizarea acestora – pot perturba sistemele bazate pe predictibilitate în mod disproporționat.

Înțelepciunea convențională susține că Trump trebuie să decidă prioritatea între cele două războaie, pentru a evita pierderea ambelor fronturi.

Unii experți consideră că, pentru a reduce presiunea economică exercitată asupra Iranului, Trump ar trebui să încheie rapid acțiunile militare, chiar dacă misiunea nu este finalizată.

Nimic mai rău nu ar putea fi decât să lase în funcțiune un regim iranian răzbunător și încă puternic – capabil să-și reconstruiască treptat capacitățile militare și să efectueze atacuri teroriste, după ce va obține o „victorie” în contracararea SUA și Israelului prin mijloace asimetrice, avertizează Frederick Kempe în analiza publicată de Atlantic Council.

„Câștigarea războiului pe două fronturi nu înseamnă o campanie militară nelimitată, cu obiective maximaliste”

„Pentru Teheran, supraviețuirea regimului ar fi un succes suficient”, afirmă Frederick Kempe. O astfel de situație va transmite întregii lumi, inclusiv poporului iranian, partenerilor și intermediarilor săi, precum China și Rusia, că Iranul a absorbit până la urmă loviturile majorilor puteri militare mondiale.

„Aceasta va constitui o narațiune extinsă, care va influența și alți adversari ai SUA.

• Câștigarea războiului pe două fronturi de către SUA nu trebuie să se transforme într-o campanie nelimitată, cu obiective maximale.
• Este necesară o strategie coerentă, consacrată de administrația Trump, care să evidențieze amploarea implicațiilor și să-i mobilizeze pe aliați și parteneri în susținerea acesteia.

Ce ar implica o astfel de strategie în practică?

• Ar începe cu intensificarea atacurilor asupra rachetelor, dronelor și capacităților maritime folosite de Teheran în strategiile sale asimetrice, slăbindu-le până la nivelul de a fi o problemă aparent minoră, dar fără a mai reprezenta o amenințare permanentă.
• Statele Unite trebuie să distrugă definitiv capacitatea Iranului de a menține economia globală ostatică, în special deschiderea Strâmtorii Hormuz.

Acest scop poate fi atins în colaborare cu aliații din Golf, care acum clar percep Iranul ca fiind principalul lor adversar și nu Israelul. Acestea vor restructura planurile de apărare și structurile militare în consecință”, subliniază Frederick Kempe.

„S-ar putea să fi fost doar o iluzie ridicarea iranienilor împotriva conducerii autoritare”

Dincolo de blocarea Strâmtorii Ormuz, Trump va trebui să utilizeze setul său de instrumente economice și geopolitice pentru a avea șanse reale în lupta economică cu Iranul.

„Conform analistului Josh Lipsky de la Atlantic Council, în Wall Street Journal, astfel de măsuri – de la asigurările maritime până la confiscarea de active – au fost frecvent utilizate în conflicte.

• Vineri, Trump a suspendat temporar sancțiunile asupra petrolului iranian pentru calmarea piețelor globale, însă aceasta a fost o măsură defensivă, nu una de avansare strategică.
• Statele Unite dispun nu doar de cea mai puternică armată, ci și de cea mai mare economie mondială.
• Tarifele aplicate arată că Trump nu evită să își folosească această putere.

Forțele israeliene trebuie să continue acțiunile împotriva regimului iranian, în special împotriva liderilor IRGC.

• Subminarea IRGC va slăbi și rețelele regionale de intermediari iranieni, care au cauzat multe probleme în trecut.
• Dacă IRGC rămâne puternic după acest conflict, regimul iranian își va putea restaurare capacitatea coercitivă atât în interior, cât și în regiune.

Chiar dacă această campanie nu va duce la schimbarea regimului de la Teheran, ea trebuie să reducă capacitatea de a amenința vecinii, SUA și economia mondială, avertizează Frederick Kempe.

Se pare că ridicarea opoziției iraniene împotriva conducerii autoritare a fost doar o iluzie, mai ales după ce regimul a reprimat brutal aproape 30.000 de manifestanți la începutul anului.

Cu cât SUA, Israelul și partenerii lor vor învinge mai mult regimul iranian, cu atât vor fi mai aproape de prăbușirea acestuia în cele din urmă, adaugă Frederick Kempe.

„Washingtonul trebuie să redescopere valoarea construirii de coaliții”

Administrația Biden trebuie să se concentreze, de asemenea, pe crearea unei arhitecturi de securitate durabile în Golf, în care să fie uniți saudiții, emiratele și vecinii lor, în ciuda diferențelor, explică președintele Atlantic Council.

„Având în vedere importanța strategică și economică a regiunii, SUA trebuie să coopereze cu aliații europeni și actorii asiatici, inclusiv China, pentru a împărți responsabilitatea protejării resurselor globale vitale.”

Mulți aliați ai SUA au fost reticenți față de decizia administrației Trump de a angaja război împreună cu Israel în Iran, deși unii au susținut această direcție.

• Dat fiind că războiul continuă pe două planuri, legate de economia globală și securitatea regională, toți au interes să sprijine rezultatul său.
• Administrația Biden trebuie să mențină cursul strategic pentru obținerea succesului în aceste două direcții.

În același timp, Washingtonul trebuie să redescopere rolul esențial al colaborării și al formării de coaliții, pentru a gestiona o lume din ce în ce mai volatilă, în care fiecare prieten contează”, finalizează Frederick Kempe analiza publicată de Atlantic Council.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Rusia joacă un joc dur în Marea Baltică, activând sistemele de rachete de coastă Bal și Bastion. „Planificarea NATO devine tot mai complexă”
• Rezistență pe termen lung: SUA încearcă să folosească forțele kurde din Iran și Irak împotriva ayatollahilor. „După eșecul invaziei rapide din Iran, urmează Planul B al Washingtonului”
• Operațiunea israeliană „Răgetul Leului” restructurează regulile războiului modern, distrugând infrastructura militară iraniană pe măsuri. „18 zile, 5.700 de misiuni de luptă – un volum mare într-un timp scurt”
• Riscuri strategice ale conflictului cu Iranul: Teheran percepe operațiunea „Epic Fury” ca unealtă existențială, luptând ca și cum ar fi o confruntare fatală.
• Tensiuni în Arctica: Putin mută provocator, desfășurând 7 submarine nucleare din clasa Delta-IV și Borei în zona Peninsulei Kola. „Două treimi din flota nucleară Rusească”