„Suntem acum, după ani de muncă susținută, pe punctul de a îndeplini obiectivul aderării la OCDE în anul 2026. Acești pași tehnici reprezintă garanții pe termen lung, asigurând stabilitate și transmitând o încredere solidă investitorilor care aleg România; de aceea, nu ne putem permite greșeli în ultima etapă”, a declarat Oana Țoiu pe Facebook.
Ea recunoaște că există elemente de incertitudine pentru mediul de afaceri, „dar cu atât mai mult este esențial să menținem și să consolidăm repere care să asigure stabilitatea planurilor de dezvoltare în România, iar aderarea la OCDE reprezintă un astfel de proiect strategic”.
„Cel mai accelerat ritm de progres în peste un deceniu”
Ministra de Externe afirmă că aderarea la OCDE nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces de transformare pentru România: „Lucrăm pentru politici publice mai eficiente, pentru o economie modernizată și pentru un stat care să ofere oportunități și prosperitate cetățenilor săi, precum și un viitor sigur acasă”.
„Aderarea la OCDE a evoluat în cel mai rapid ritm din ultimii peste zece ani”, a precizat ministrul, menționând că „meritul principal pentru această evoluție îl are implicarea și abordarea coerentă a premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan”.