Modelul Vietnam: Când și cum se va încheia războiul din Iran? Puncte forte și slăbiciuni ale ambelor tabere

Toate conflictele se încheie într-un anumit moment. Uneori, finalul survine atunci când o parte atinge scopurile stabilite. Acestea pot varia de la o victorie limitată până la cucerirea întregii națiuni inamice, explică George Fridman, fondator și lider al Geopolitical Futures. Când niciuna dintre națiuni nu poate realiza obiectivele propuse, războiul se încheie prin negocieri.

Dezvoltarea și rezultatul acestor discuții depind de două elemente esențiale:

• Resursele. Care stat are capacitatea de a continua conflictul?
• Sprijinul popular. Se poate ajunge la un acord acceptabil pentru opinia publică?

Advertisement

„Liderii ambelor părți trebuie să știe care sunt obiectivele pentru a asigura supraviețuirea. Uneori, această dilemă concurează cu interesele naționale. Fiecare parte trebuie să evalueze disponibilitatea cetățenilor să continue conflictul sau să accepte încetarea acestuia. Este similar cu lumea afacerilor, unde interesele acționarilor și ale conducerii pot fi divergente”, explică George Fridman în analiza sa.

„Interacțiunea dintre considerentele geopolitice și cele interne”

Obiectivul Statelor Unite în declanșarea conflictului cu Iranul a fost prevenirea unui program nuclear iranian. Un Iran nuclear ar fi reprezentat o amenințare pentru Statele Unite.

Alta temere era ca Iranul să devină dominant în regiune. Având în vedere resursa de petrol și importanța economică, Iranul ar putea deveni o superputere regională.

„Deținand arma nucleară, Iranul ar putea constrânge vecinii. Ar putea consolida economia și s-ar putea transforma într-o putere militară importantă. Astfel, miza conflictului era semnificativă.

• Momentan, nicio parte nu a reușit să învingă în plan militar cealaltă.
• Ambele părți trebuie să ajungă la o concluzie. Costurile păcii nu trebuie să fie atât de ridicate încât să amenințe supraviețuirea națiunilor sau regimurilor.

• Este un moment în care factorii geopolitici se intersectează cu cei politici interni.
• Există și o dimensiune psihologică în toate negocierile.

Națiunea percepută ca având nevoie de o soluție bazată atât pe realitatea militară, cât și pe cea politică internă, este partea mai vulnerabilă.

Prin urmare, fiecare stat și regimul său trebuie să păstreze aparența de pregătire și capabilitate de a continua conflictul. Partea percepută ca fiind mai antrenată și dispusă să ducă războiul are un avantaj major. Amenințările interne care subminează această disponibilitate compromit strategia, explică George Fridman.

„Realitatea politică internă afectează puterea Statelor Unite”

Slăbiciunea Iranului, mai notează Fridman, constă în faptul că în perspectivă pe termen lung, „Statele Unite sunt în mod inerent mai puternice în ceea ce privește producția și capacitatea militară”.

„Vulnerabilitatea Statelor Unite ține de conducerea politică și de opoziția internă față de implicarea în război.

• Sondajele recente indică o opinie majoritară în favoarea evitării războiului.
• O pondere însemnată se opune trimiterii de trupe terestre în Iran.
• Iranul pare pregătit să continue conflictul pe termen lung, având în vedere soliditatea regimului său.
• Iranul este mai vulnerabil într-un război prelungit comparativ cu SUA.
• Ambele părți sunt influențate de realitățile politice interne.
• SUA nu sunt aproape de a fi pregătite pentru un conflict prelungit.

Regimul iranian pare să nu fie afectat de opiniile interne și nu pare să fie speriat de situație.

Inițial, președintele Donald Trump a sugerat o revoltă populară în Iran, bazată pe protestele recente. Însă, aceasta nu s-a materializat, iar regimul și-a consolidat controlul intern, având astfel o poziție mai fermă în negocieri.

Contextul politic intern al Statelor Unite complică implicarea într-un război de lungă durată, adaugă George Fridman.

Strategia Iranului

Planul Iranului este de a extinde conflictul, chiar dacă Statele Unite afectează capacitatea armatei iraniene.

Cu cât Iranul perturbă mai mult aprovizionarea globală cu petrol, cu atât probabilitatea ca unitățile de rezistență a Washingtonului să slăbească opinia internă crește, notează George Fridman.

„Pe termen lung, cu cât războiul persistă și petrolul este disruptat, cu atât alte națiuni vor fi mai dispuse să preseze SUA pentru soluționarea conflictului.

Perspectiva Iranului este că un război prelungit va slăbi influența Statelor Unite în mai multe moduri, chiar dacă avantajul militar al Washingtonului crește.

• Iranul nu se așteaptă ca SUA să capituleze, însă cu cât prelungesc conflictul, cu atât liderii americani vor fi mai determinați să-l încheie, oferind concesii.
• Punctul forte al Iranului constă în faptul că are mai mult de pierdut în acest război decât SUA.
• Cu cât războiul durează mai mult, cu atât finalul poate fi mai favorabil pentru Iran.

Din perspectiva SUA, cu cât conflictul se prelungește și costurile crește, cu atât influența în negocieri va diminua.

Este crucial ca SUA să intensifice presiunea militară asupra Iranului pentru a crește prețul războiului atât pentru opinia publică, cât și pentru regimul iranian. Însă, această escaladare ar putea fi contraproductivă din cauza contextului politic intern, avertizează George Fridman.

Dilema Statelor Unite

Dilema americană în cazul acestui conflict seamănă cu logica războiului din Vietnam.

„Statele Unite au intrat în conflict pornind de la ideea că forța militară va paraliza Vietnamul de Nord și Viet Cong-ul.

• Totuși, comuniștii aveau un interes profund în câștigarea războiului, mult mai mare decât SUA.
• Abandonarea conflictului a dus la victoria lor, generând opoziție internă de lungă durată.
• Perioada de conflict a fost de peste un deceniu, dar interesele profunde ale adversarilor au asigurat rezistență de durată.
• Interesele SUA au fost mai limitate, ceea ce a condus la un eșec în atingerea obiectivelor pe termen lung.

În anumite aspecte, miza SUA în acest conflict este mai complexă decât în Vietnam, afirmă George Fridman în analiza sa pentru Geopolitical Futures.

Miza economică

Sigur, importanța economică este mai mare, având în vedere impactul negativ pe termen scurt asupra economiei SUA, aleatorilor și altor națiuni precum China.

„Economia Chinei depinde în oarecare măsură de importurile de petrol, prețurile fiind aproape de nivelurile anterioare războiului și fiind în negocieri pentru ajustări reciproce cu SUA.

• Se întreabă dacă alte națiuni afectate economic vor presa Iranul sau SUA pentru a încheia conflictul.
• Având în vedere că regimul iranian are cele mai mult de pierdut și că SUA au mai puține lucruri de pierdut, presiunea internă și internațională va fi mai mare asupra Washingtonului decât asupra Teheranului.

Întrebarea cheie este dacă presiunea internă asupra regimului iranian va crește și va deveni mai eficientă în următoarele săptămâni de conflict.

Acest lucru depinde de o decizie a SUA de a escalada, dar și de modul în care va evolua conflictul, fiind incert dacă va fi mai eficient decât modelul din Vietnam, încheie George Fridman analiza publicată de Geopolitical Futures.