Conflictul dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului era în mare măsură anticipabil, semnalează George Fridman, fondatorul și redactorul Geopolitical Futures. Administrația americană se temea că Iranul va ajunge să dețină armament nuclear, iar Israelul împărtășea aceste îngrijorări. De asemenea, Israelul era alarmat de sprijinul Iranului pentru grupările islamiste – în special pentru Hezbollah – active în Liban.
Pentru Statele Unite, formațiunea Hezbollah reprezenta cel mult o preocupare secundară, dar amenințarea nucleară avea potențialul de a fi o amenințare existențială.
- SUA au atacat, cu aproape un an în urmă, instalațiile nucleare ale Iranului.
- Au afectat programul nuclear al Teheranului, dar nu l-au distrus complet.
- În negocierile ulterioare, Iranul a respins cererile SUA și Israelului de a-și suspenda activitățile nucleare.
- Ca urmare, războiul a fost declanșat la data de 28 februarie 2026.
„Trump a crezut că superioritatea aeriană poate forța Iranul să capituleze”
Unii experți susțin că premierul israelian – Benjamin Netanyahu – l-a convins pe Donald Trump să participe la atacul asupra Iranului, explică Fridman. 
Netanyahu ar fi afirmat că dispune de informații care sugerează că, în cazul unui atac, poporul iranian s-ar răscula împotriva conducerii sale.
„Acest lucru mi se pare suspicios din trei motive.
- Primul: interesul american de a preveni o Iran nuclear era foarte sincer, având în vedere sprijinul Iranului pentru grupurile care au orchestrat atacul din 11 septembrie asupra SUA și protecția liderilor al-Qaida din Iran. Indiferent dacă Israelul era de partea lor sau nu, acesta era un motiv esențial.
- Al doilea: deși nu l-am întâlnit personal pe Trump, nu îl percep ca fiind foarte susceptibil la persuasiuni.
- Și în ultimul rând: deși Israelul ar fi putut furniza SUA informații despre potențialele revolte în Iran, consider că mai convingătoare au fost demonstrațiile mari din Iran împotriva guvernului înainte de conflicte.
Protestele s-au risipit doar după ce Garda Revoluționară Islamică a suprimat mii de civili.
Se pare că Trump a crezut că superioarația aeriană, cu riscuri minime pentru forțele americane, putea determina capitularea Iranului. Această concluzie s-a dovedit eronată, fiind cauza situației actuale.
De asemenea, – bănuiesc – comandanți militari de înalt nivel, inclusiv șeful Statului Major al Forțelor Armate ale SUA, l-au avertizat pe Trump că această strategie va eșua.
Acestea sunt doar speculații ale mele, bazate pe faptul că el și alți oficiali militari au fost înlăturați din funcție după izbucnirea conflictului”, afirmă George Fridman.
Donald Trump | Fotografie – Mediafax
„O criză politică majoră în Statele Unite”
Loviturile aeriene masive pentru atingerea scopului – distrugerea programului nuclear din Iran și schimbarea regimului – au eșuat.
Blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran și atacurile Teheranului asupra instalațiilor petroliere din regiune au determinat creșteri ale prețurilor la petrol pe plan global, inclusiv în Statele Unite.
„Acest lucru a generat o problemă politică majoră în SUA, având la bază efectul economic și amintirea implicărilor militare eșuate din trecut.
- Cele mai lungi și costisitoare războaie au fost cele din Vietnam, Irak și Afganistan.
- Niciunul nu s-a încheiat cu o victorie clară pentru SUA.
- Toate au subminat și prejudiciat imaginea președinților – Lyndon Johnson în Vietnam, George W. Bush în Irak și Joe Biden în Afganistan.
Trump a fost ales, parțial, pentru că a promis evitarea implicării în astfel de conflicte, în special în zona estică. Se naște întrebarea cum va evolua războiul”, explică George Fridman în analiza sa.
Conflictul din Iran, evoluție necunoscută încă | Fotografie – Mediafax
Singura soluție, negocierile
Există, se pare, trei scenarii, notează George Fridman.
„Primul: o victorie a SUA bazată exclusiv pe superioritatea aeriană. Al doilea: desfășurarea forțelor terestre pentru distrugerea Gardienilor Revoluționari și ocuparea Iranului. Al treilea: o rezolvare negociată.
Varianta întâi, victoria aeriană, este putin probabilă. Superioritatea aeriană singură de obicei nu constrânge națiunile să capituleze; în general, este nevoie de forțe terestre pentru a obține o înfrângere decisivă a unui inamic puternic.
- Un război terestru împotriva unei forțe militare precum Garda Revoluționară Iraniană, motivată și capabilă, ar dura mult timp.
- Iranul fiind o țară foarte mare, s-ar înregistra pierderi substanțiale pentru SUA.
- Aceasta ar slăbi profund președinția lui Trump și ar afecta moștenirea sa politică.
De aceea, singura soluție realistă, în afară de declanșarea unei revolte interne – foarte improbabilă – este un final negociat”, completează Fridman.
O victorie bazată doar pe superioritatea aeriană pare inaccesibilă / Fotografie – Mediafax
„Statele Unite întâmpină dificultăți în crearea unui front comun anti-iranian eficient”
SUA intră în negocieri cu o poziție relativ fragilă. În primul rând, rezultatul războiului va determina direcția viitoare a Iranului și a ideologiei sale.
„Americanii au mult mai puține de pierdut. În schimb, iranienii au toate avantajele dacă acceptă condițiile SUA sau capitulează.
În plus, având în vedere strategia iraniană de creștere a prețurilor la petrol și destabilizare economică, este dificil pentru SUA să formeze un front uniț care să ia măsuri ferm împotriva Iranului.
- Interesul principal al celorlalte state este doar să încheie cât mai rapid conflictul. Acest lucru nu ar favoriza beneficiile pentru Statele Unite.
- Există două variante pentru un rezultat negociat. Prima: SUA obține mai puțin decât dorește, dar evită un război de durată. Aceasta ar afecta reputația lui Trump.
Cealaltă variantă este de a convinge o altă națiune (sau mai multe) să confrunte Iranul, protejând astfel interesele SUA. Prețul acestui ajutor ar putea fi considerabil
”, mai scrie George Fridman.
„China ar putea determina Iranul să abandoneze programul nuclear”
Singura țară dispusă să riposteze și să exercite presiuni asupra Iranului este China, având motivația și resursele necesare.
„China este principalul importator de petrol, peste jumătate din aprovizionarea sa trecând prin Strâmtoarea Ormuz.
- După cum am menționat, stabilitatea economică a Chinei depinde foarte mult de exporturile către Statele Unite, fundament al creșterii economice și stabilității sale.
- Tarifele impuse de SUA au limitat aceste exporturi.
- Un summit între președintele Xi Jinping și Donald Trump, planificat pentru luna mai, pentru soluționarea acestei probleme, este încă în program și pare ireversibil.
Xi Jinping | Fotografie – Mediafax
China ar putea convinge Iranul să renunțe la programul său nuclear în schimbul unor concesii economice și, probabil, ajutor din partea SUA, explică Fridman.
China și-ar putea permite această abordare, dar dacă SUA pot suporta prețul plătit de China pentru această înțelegere, rămâne incert
Pe de altă parte, Beijingul urmărește cu adevărat o schimbare în politica economică a Washingtonului față de China, iar SUA ar putea fi dispuse să plătească acest preț”, încheie Fridman.
Beijingul urmărește o schimbare a politicii economice a SUA față de China / Fotografie – Mediafax
Chiar dacă China a condamnat intervențiile americane, nu a luat nicio măsură concretă împotriva Washingtonului.
„Orice ajutor acordat Iranului nu a fost suficient pentru a schimba balanța de putere.
- Din punctul de vedere al Statelor Unite, singurul scop vital este încetarea dezvoltării nucleare a Iranului.
- Un Iran nuclear nu este dorit de nimeni, inclusiv de chinezi.
China are nevoie de un nou acord comercial cu SUA. Acest lucru motivează și summitul recent.
- Presiunea asupra Iranului reprezintă un preț mic pentru chinezi.
- Însă, întrebarea rămâne ce dorește China de la Statele Unite.
- Este posibil să obțină un acord, dar nu unul excesiv, dat fiind câtă nevoie are de el China pentru stabilitatea economică.
Opțiunea pentru SUA implică fie încheierea războiului din Iran fără pretenția de succes, fie continuarea tiparului războaielor din Vietnam, Irak și Afganistan, ceea ce pentru Trump pare imposibil”, încheie George Fridman.
SUGESTIA AUTORULUI:
- Superwing ZR-300, noua dronă cu decolare verticală a Chinei. Misiuni de securitate urbană la cel mai înalt nivel
- Eșec sau realizare? Analiza rezultatelor campaniei militare SUA și Israel în Iran, de către un expert Carnegie
- Rachetele balistice iraniene, încă funcționale și ascunse, reprezintă o provocare majoră pentru SUA și Israel. Nu există garanții pentru succesul unei operațiuni viitoare
- Schismă la Moscova? „Detoxifierea digitală” impusă de FSB provoacă tensiuni chiar și în elitele pro-Kremlin. „Putin slab nu servește nimănui”
- Limitele influenței americane, diversele strategii ale Chinei și dinamica în Strâmtoarea Ormuz. „Precedentul a fost deja stabilit”
