O dronă a vizat, duminică, Laboratorul de Control al Radiațiilor Externe al Centralei Nucleare de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei. În prezent, nu au fost raportate victime.
Centrala Nucleară de la Zaporojie a notificat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) despre incident, iar în acest moment nu se cunoaște dacă atacul a provocat daune laboratorului.
„AIEA a fost informată de către centralele de la Zaporojie că o dronă a vizat astăzi (duminică) Laboratorul de Control al Radiațiilor Externe (ECRL). Până în prezent, nu s-au înregistrat victime și nu se știe încă dacă atacul a deteriorat laboratorul, care se află în afara zonei de perimetru a centralei nucleare de la Zaporojie”, anunță agenția de supraveghere pe platforma X.
IAEA a fost informată de către ZNPP că o dronă a vizat Laboratorul de Control al Radiațiilor Externe (ECRL) astăzi. Nu au fost semnalate victime și nu se știe încă dacă atacul a afectat laboratorul, situat în afara perimetrului ZNPP. Echipa IAEA de la fața locului a solicitat… pic.twitter.com/nbGh34SAyB
— IAEA – Agenția Internațională pentru Energie Atomică ⚛️ (@iaeaorg) 3 mai 2026
O echipă a AIEA a solicitat accesul la laborator pentru evaluarea situației.
„Orice atac în apropierea instalațiilor nucleare poate reprezenta riscuri semnificative pentru siguranța nucleară”, avertizează directorul general al AIEA, Rafael Grossi.
Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare centrală atomică din Europa, se află sub control rusesc încă din primele zile ale conflictului, ca urmare a intensificării luptelor din regiune.
De la începutul conflictului și până în prezent, au avut loc mai multe atacuri în zona respectivă. Ucraina și Rusia și-au acuzat reciproc pentru bombardamentele din apropierea obiectivului nuclear.