Media internațională a reacționat după suspendarea Cameliei Voinea (56 de ani), antrenorul surprins în timp ce verbal abuza fiica sa, Sabrina Voinea (18 ani), sportivă componentă a lotului olimpic de gimnastică la Paris 2024.
Pe lângă aceste imagini, care au fost transmise către Federația Română de Gimnastică (FRG), au fost depuse și alte plângeri împotriva Cameliei Voinea, cu acuzații grave la adresa antrenoarei.
Camelia Voinea (56 de ani) a fost suspendată temporar de către Federația Română de Gimnastică, după apariția în toamnă a unor imagini în care se observă cum aceasta își abuza fiica, pe gimnasta Sabrina Voinea, în timpul unui antrenament.
Reacția mass-media internațională a fost de susținere a faptului că „scandalul s-a intensificat”, motiv pentru care forul a anunțat suspendarea pe 15 mai, decizie contestată de fostul vicecampion olimpic, participant la Jocurile Olimpice de la Seul 1988.
„Au fost publicate clipuri din sesiunile de antrenament în care se evidențiază modul în care antrenoarea principală a echipei naționale de gimnastică a României, Camelia Voinea, în vârstă de 56 de ani, o jignește verbal pe fiica sa, Sabrina Voinea, participantă la Olimpiada de la Paris din 2024.
Ca răspuns la videoclipul devenit viral, Federația Română de Gimnastică a inițiat o procedură disciplinară oficială. La șase luni distanță, scandalul a degenerat, determinând suspendarea Cameliei Voinea”, conform sursei Essentials Sports.
După anunțarea suspendării de către FR Gymnastics, antrenoarea a reacționat vehement.
Camelia Voinea, susținută de clubul din Constanța
Imediat după difuzarea imaginilor, pe care Camelia Voinea le consideră vechi, de peste 10 ani, Sabrina Voinea a venit în sprijinul mamei și a transmis un mesaj, în care a afirmat că nu a fost niciodată constrânsă sau supusă unui comportament abuziv.
După decizia FR Gimnastică de a o suspenda pe Camelia Voinea, conducerea Clubului Sportiv Municipal Constanța, unde antrenoarea activează, a criticat dur decizia forului, susținând că aceasta reprezintă un abuz și va urma toate căile legale pentru a-și apăra drepturile.
„Suspendarea Cameliei Voinea constituie un abuz flagrant! Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026, prin care s-a dispus suspendarea campioanei noastre, Camelia Voinea, «de la toate activitățile organizate de FRG, până la finalizarea cercetărilor efectuate de autorități».
Clubul regretă această decizie pe care o consideră un act ilegal și lipsit de responsabilitate, ce poate avea consecințe grave asupra gimnasticii românești în competițiile naționale și internaționale”, menționează comunicatul oficial al Clubului Sportiv Municipal Constanța.
De asemenea, conducerea clubului a menționat că „va utiliza toate mijloacele legale pentru a contesta această decizie ilegale și iresponsabilă și pentru a proteja drepturile antrenorilor și sportivilor săi”.