Sindicatul independent Uniunea Națională a Specialiștilor din Ministerul Public afirmă că proiectul noii legi a salariilor personalului din domeniul bugetar prezintă vulnerabilități din punct de vedere constituțional, legal și al politicii publice. Organizația subliniază că documentul conține „riscuri juridice majore”, precum: mecanisme de calcul neclare, potențialul de reducere a veniturilor și lipsa predictibilității salariale.
Modificările propuse în noul proiect de lege a salarizării trebuie să fie realizate doar în cadrul unui dialog cu reprezentanții angajaților, menționează sindicaliștii într-un comunicat emis joi 28 mai.
Organizația adaugă că dialogul între Guvern și sindicaliști nu echivalează cu un acord explicit asupra legii salarizării.
„Transparența este fundamentală pentru legitimitatea actului normativ:
Echitatea și predictibilitatea sunt principii esențiale care trebuie să ghideze orice reformă salarială”, se precizează în comunicatul Uniunii Naționale a Specialiștilor din Ministerul Public.
„Potrivit Constituției României și legislației naționale în domeniul dialogului social, orice modificare a regimului salarial în sectorul public trebuie să fie realizată în urma unui dialog real și deschis cu reprezentanții angajaților. Guvernul a anunțat consultări cu sindicatele privind legea salarizării în sectorul bugetar, însă esențială este calitatea acestor consultări, nu doar formalitatea lor”, menționează în document.
Riscul de reducere a veniturilor, inclusiv în cazul promovării
Sindicaliștii avertizează asupra posibilității scăderii veniturilor, în special în cazul promovării în funcție sau grad. Organizația consideră că proiectul afectează predictibilitatea salarială, element critic pentru siguranța juridică a raporturilor de muncă în sectorul public.
Specialiștii din domeniul parchetelor se referă la mecanismul numit în proiect „diferenta salarială tranzitorie”. Acest mecanism este conceput ca o protecție temporară pentru angajații care, la intrarea în vigoare a noii legi, au salarii calculate după noua grilă, mai mici decât cele din decembrie 2026.
Proiectul stipulează însă că această diferență nu se achită personalului nou angajat după intrarea în vigoare a legii și poate înceta în cazul promovării sau mutării pe alt post.
În aceste condiții, sindicaliștii susțin că forma actuală a proiectului este inacceptabilă, deoarece ar putea afecta drepturile salariale și recunoașterea vechimii în muncă.
Noua lege a salarizării modifică modalitatea de calcul pentru angajații din sectorul public
Proiectul noii legi a salariilor, prezentat de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, urmărește înlocuirea Legii-cadru nr. 153/2017 și reorganizarea completă a sistemului de remunerare din sectorul bugetar. Conform proiectului, salariile vor fi calculate pe baza unor coeficienți, înmulțiți cu o valoare de referință. Documentul prevede 12 niveluri salariale, cu coeficienți între 1 și 8.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Documente oficiale. Cum a modificat ministrul interimar Pîslaru, din Guvernul demis Bolojan, legea salarizării și grilele de salarii care au determinat controverse naționale
- Consiliul Superior al Magistraturii solicită Guvernului adoptarea unor măsuri pentru evitarea crizei justiției
- Război social în România: proteste ale personalului sanitar, angajați ai ANAF și Trezoreriei declanșează greve spontane