Pentru a evita interpretările referitoare la o „versiune actualizată”, am păstrat interviul în forma sa originală, cu singurele ajustări la nivelul subtitlurilor.
„Ion Iliescu a orchestrat represiunea din iunie 1990”
Rep: Domnule Voinea, vă mulțumim pentru participarea la discuția despre evenimentele din iunie 1990. Este bine cunoscut faptul că sunteți primul procuror militar din România, cunoscut și sub denumirea de „părintele” dosarului privind Mineriada din 1990. Oficial, ați rămas figura principală care a inițiat și a dus până la capăt ancheta aferentă.
Un prim aspect al întrebării noastre vizează: ce informații sunt cunoscute sau ce a fost ascuns în privința acestor fapte, chiar și în prezent, în cadrul acestui dialog?! 
Voinea: Consider că în acest dosar s-au administrat probele și mijloacele de probă relevante pentru evenimentele din acea perioadă. Mai mult, aceste dovezi sunt de natură să clarifice faptele pentru celor responsabili, în special în ceea ce privește jurnalul acțiunilor de luptă, pe care l-am anexat dosarului.
Jurnalul a fost întocmit de generalul Şchiopu și cuprinde toate ordinele și discuțiile avute cu Ion Iliescu în perioada 13-16 iunie 1990.
Un exemplu concret este registrul pentru 13 iunie, unde se consemnează ordinea ca la ora X să fie trimise 100 de soldați pentru intervenție în zona fostului magazin pentru copii!
O oră mai târziu, acesta notează că președintele a emis instrucțiuni pentru 12 taburi să acționeze în apropierea Ministerului de Interne.
La acea locație au avut loc victime, cu șase morți, iar președintele a solicitat ulterior utilizarea gazelor lacrimogene. Răspunsul generalului a fost unul de curaj, insistând că „nu este cazul să se folosească armata”.
Însă, Ion Iliescu a perseverat, iar în jurnal s-au consemnat oficial ordinele de represiune emise de acesta, documente ce stipulează clar cine a condus operațiunea.
Vă întrebăm: mai sunt necesari martori în fața acestor dovezi scrise, după atât timp?! Este important de remarcat că aceste documente reprezintă probe oficiale ce stabilesc clar responsabilitatea pentru conducerea represiunii.
„Minerii au fost detașați în unități, iar alți ofițeri au coordonat operațiunile”
Rep: Cu toate aceste probe, de ce dosarul a fost trimis înapoi după atâția ani? Toți anticipau că, în cazul lui Ion Iliescu, ancheta se va muta în diverse direcții. Dar acum, când figura principală nu mai este în viață, situația diferă?
D. Voinea: Nu numai acesta este motivul. În cercetarea mea, am analizat și activitatea de la sediile partidelor, fiind evident că minerii nu știau locația acestor instituții sau redactii de presă!
Am descoperit că minerii au fost conduși de cadre ale SRI, care i-au atacat sediile partidelor de opoziție față de FSN și au provocat pagube variate. În dosar există și o evaluare a acestor daune.
Mai mult, pe lângă minerii mobilizați, au fost aduși muncitori din Alba Iulia, Filipeștii de Pădure, București și alte localități. Aceștia au fost plătiți ca pentru muncă efectuată și au primit prime pentru implicarea lor din acele zile.
De asemenea, am aflat că, la ordinul generalului Stănculescu, circa 1000 de mineri au fost reținuți în unitate și înlocuiți, echipați cu efecte militare, iar uniformele și lămpașele lor au fost confiscate pentru a fi utilizate de către forțele de ordine prezente pe străzi.
Rep: Așadar, minerii erau staționați în unități?
D. Voinea: Exact, stăteau în unitate în mod oficial. Informațiile le-am obținut mai târziu, inclusiv din tabele, după ce am descoperit că un miner a fost folosit pentru a ataca sediul PNȚ și a distruge documente, iar documentele și banii au fost împărțiți între minerii și ofițerii implicați. Acest fapt s-a petrecut într-o locație confidențială din Piața Răscoalei.
Minerul a consumat alcool, iar apoi a plecat cu bani în buzunar, chiar în unitate. Cei de acolo au întocmit un raport, iar ulterior informațiile au fost transmise autorităților competente.
Rep: Aceste probe din dosar sunt singurele sau există și alte elemente?
Voinea: În afară de acestea, am stat aproape o lună în Valea Jiului, pentru a audia minerii care au venit la București.
De asemenea, am ajuns cu dosarul și la bunurile confiscate de la jandarmi în timpul perchezițiilor efectuate în București, printre care cârje, căști și alte echipamente militare, pe care, în calitate de procuror militar, eram obligat să le recuperesc.
Am colaborat cu M. Cozma, care a fost de acord să recupereze aceste obiecte, în schimbul lămpașelor rămase asupra ofițerilor din zonă, de la acea perioadă.
Am aflat că circa 1000 de luminițe au rămas în inventar în București și au fost recuperate printr-un schimb convenit, fiind transportate la sediul sindicatului lui Cozma din Petroșani, la Casa de Cultură.
„Cozma urma să devină noul guvernator al V. Jiului”
Rep: Care a fost, de fapt, rolul lui Cozma…?
Voinea: În timpul interogatoriilor, am aflat că toți cei implicați au fost duși mai întâi la Sala Polivalentă, iar mai apoi… chiar Cozma s-a opus continuării arestărilor.
El nu a fost de acord cu reținerea altor persoane, fiind vehement împotriva prelevării oamenilor săi, exprimându-și clar opoziția: „Unde-i luați; unde-i duceți?!”
Rep: În context, rămâne întrebarea: considerați pe Cozma o victimă sau un actor negativ în evenimentele din acea perioadă?
Voinea: Nu, Cozma a avut o relație ambivalentă cu autoritățile, prezentând și anumite tendințe de coopere cu puterea, dar până la un punct. Se știe că i s-a promis că zona V. Jiului va fi declarată independentă, iar el urma să devină guvernatorul acesteia, fapt dovedit și prin documente.
Rep: Adică, pe model sovietic sau rus?
D. Voinea: Exact, intenția era ca zona respectivă să fie autonomă, cu Cozma în funcția de guvernator. În ciuda acestei planificări, el a fost adus la București pentru pregătire, însă ulterior s-a renunțat la implicarea lui, fiind considerat prea apropiat de minerii locali.
Ca opinie personală și profesională, nu pot considera pe Cozma o victimă, dar cert este că a avut legături cu forțele de la putere. În acel moment, conducerea a încercat să folosească minerii în propriile interese, dar cei implicați pe această cale proveneau din tabăra oposită față de M. Cozma, fiind apropiați de șeful statului din acea perioadă.
„Stănculescu, Voican și Eftimescu au venit special pentru a planifica ofensiva asupra Pieței Universității”
Rep: Se susține că, pe lângă Ion Iliescu, și cumnatul lui Roman ar fi avut un rol în coordonare…
Voinea: Nu doar acesta; printre cei implicați era și Gelu Voican. În premieră, pentru dvs., vă pot spune că, înainte de sosirea minerilor în București, el avea frecvent întâlniri cu generalul Stănculescu în Piața Universității, aproape în fiecare seară, după cum rezultă din documente.
Aceștia aduceau lideri locali pentru a-i mobiliza pe mineri, cazați la Hotel București. În dosar se păstrează evidența cu participarea lor, inclusiv a lui Eftimescu, și planurile pentru ofensiva asupra Pieței Universității.
Rep: Eftimescu, generalul de la Revoluție, sau alt personaj…?
D. Voinea: Nu, nu este generalul de la Revoluție, ci un lider al minerilor. Dosarul include lista completă a celor prezenți și detalii despre modul în care urmau să fie executate acțiunile în Piața Universității.
