Mihalcea solicită lui Buzoianu să discute cu autoritățile locale pentru a înțelege situația reală legată de prezența excesivă a urșilor.
„Diana Buzoianu, ministra Mediului, în loc să supravegheze și să sancționeze autoritățile locale pentru aplicarea inadecvată a normelor, ar fi mai bine să se deplaseze pe teren pentru a înțelege direct situația! În loc să rămâneți înbirată, vă invit în nordul Argeșului. Personal vă voi conduce în localitățile cele mai afectate de prezența agresivă a urșilor. Discutați cu locuitorii, primarii și vânătorii, poate așa veți înțelege cu adevărat problema. Autoritățile locale sunt îngrijorate și copleșite de situație. De ce le aplicați presiune, în loc să le oferiți sprijin?”, declară Remus Mihalcea.
Deputat PSD: România, singura țară din UE cu vânătoare interzisă la urs
Deputatul PSD afirmă că ministrul are obligația morală de a remedia problemele legate de vânătoarea urșilor.
„Soluția: Doamna ministru Buzoianu, aveți o datorie morală să corectați decizia greșită luată de un guvern precedent, care a dus la proliferarea urșilor și la distrugerea multor gospodării: eliminarea cotelor pentru vânătoarea speciilor carnivore, inclusiv a urșilor! România este singura țară din Uniunea Europeană cu acest interzis. De ce această strategie, adoptată de guvernul anterior? Veniți în nordul Argeșului și convingeți-vă personal!”, solicită Mihalcea.
Parlamentarul consideră că un ministru nu ar trebui să ia decizii în urma informațiilor din mass-media sau din rapoartele ONG-urilor, ci ar trebui să viziteze zonele afectate pentru a înțelege realitatea.