„Numeroase prevederi erau deja incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, însă nefinalizate, sau abordau aspecte legate de combaterea evaziunii fiscale, insolvenței și reglementări noi pentru colectarea fiscală. Acest pachet 2 rezolvă probleme de fond”, declară Alexandru Nazare. Impactul bugetar al pachetului este de 3,7 miliarde de lei.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat impactul bugetar al măsurilor: „3,7 miliarde lei reprezintă impactul pachetului fiscal. Totalitatea pachetelor fiscale prezentate până acum au un impact de 6,9 miliarde lei.”
Nazare a menționat că pachetul fiscal a fost adaptat în urma sugestiilor primite și a subliniat că România se pregătește pentru „o etapă crucială în vederea promovării examenelor din septembrie și octombrie”.
O măsură cheie din pachet este eliminarea impozitului pe cifra de afaceri pentru societățile cu venituri peste 50 de milioane de euro, aceasta fiind înlocuită cu un sistem de taxare axat pe cheltuieli specifice ale companiilor multinaționale – management, consultanță și proprietate intelectuală.
„De la implementare impozitului pe cifra de afaceri, investițiile private au scăzut. Suntem conștienți că investițiile private sunt esențiale pentru dezvoltare, fiind de trei ori mai importante decât investițiile publice”, a mai punctat Nazare.