Compensația negociată cu Ministerul Finanțelor din Germania reprezintă cel mai amplu buget destinat îngrijirii la domiciliu a supraviețuitorilor Holocaustului, inclusiv cei vulnerabili și fragili din istoria organizației.
„Această creștere record a fondurilor destinate asistenței la domiciliu reflectă nevoile tot mai complexe și mai numeroase ale supraviețuitorilor Holocaustului la nivel global”, a afirmat Gideon Taylor, președintele Conferinței pentru revendicările materiale ale evreilor împotriva Germaniei.
„Deși pierdem în mod accelerat supraviețuitori în fiecare an, cei care rămân sunt mai în vârstă, mai vulnerabili și necesită sprijin mai mare ca niciodată”, a transmis Taylor.
Vârsta medie a supraviețuitorilor care beneficiază de îngrijire la domiciliu, finanțată de Conferință, a crescut de la 86 de ani în 2018 la 88,5 ani în 2024.
Datele colectate indică faptul că supraviețuitorii se confruntă cu probleme de sănătate mai complexe și cu un nivel accentuat de dizabilități, iar numărul celor care primesc asistență continuă din cauza unor deficiente severe – precum Alzheimer, Parkinson sau demență – s-a aproape dublat în această perioadă.
Conferința a estimat în luna aprilie că aproape 200.000 de supraviețuitori sunt încă în viață, majoritatea locuind în Israel, Statele Unite și Europa, dar și dispersați în întreaga lume.