Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri că România a obținut cel de-al 24-lea aviz favorabil necesar pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Anunțul a fost făcut inițial de ministrul de Externe, Oana Țoiu, joi, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
„România obține penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE! România a primit avizul formal al Comitetului pentru Investiții al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, demonstrând încrederea Organizației că țara noastră avansează în armonizarea legislației și a politicilor în domeniul investițiilor și al conduitei etice în mediul de afaceri, transmisind un mesaj solid către investitorii internaționali și partenerii de afaceri că pot avea încredere în noi”, a declarat Mircea Abrudean, vineri, pe Facebook.
Potrivit acestuia, obținerea avizului Comitetului pentru Investiții reprezintă un pas esențial în procesul de aderare, mai ales în ceea ce privește alinierea României la standarde complexe, care influențează performanța economică națională.
„Felicitări tuturor celor implicați în procesul de obținere a acestui aviz, din toate instituțiile participante”, a precizat el.