De asemenea, discuția privind acest program nu mai este limitată doar la potențialul militar. Aceasta se extinde către o întrebare mai amplă: Cât din valoarea generată de achizițiile de apărare finanțate prin instrumentul Uniunii Europene Security Action for Europe (SAFE) va rămâne în economia românească. Această întrebare devine esențială pentru decizia strategică pe care România trebuie să o adopte în privința structurii programului MLI.
SAFE: finanțare avantajoasă, dar tot datorie
SAFE oferă statelor membre ale UE acces la condiții de finanțare preferentiale pentru achiziții comune de echipamente de apărare. Însă, spre deosebire de alte mecanisme europene, SAFE se bazează pe împrumuturi, nu pe granturi. Această realitate financiară începe să influențeze dezbaterile politice din România.
Liderul PSD Sorin Grindeanu a evidențiat recent componenta fiscală a programului: „ Acești bani vor fi returnați de către români, de întreaga națiune. Prin urmare, este necesară o transparență mai amplă.” Observația sa scoate în evidență o caracteristică structurală a instrumentului SAFE: deși scade costurile de finanțare și facilitează achizițiile colective, povara financiară în final revine bugetelor naționale.
Grindeanu a menționat că transparența în privința alocării fondurilor este încă insuficientă. „De aproximativ 4 miliarde de euro știm exact utilizarea, deoarece se construiesc autostrăzile de la Pașcani la Siret și de la Pașcani la Ungheni, însă pentru celelalte 11–12 miliarde, nu avem claritate.”
Dincolo de transparență, liderul PSD a exprimat și o preocupare economică: „Vreau să văd că acești bani contribuie la dezvoltarea economiei românești, creează locuri de muncă, susține dezvoltarea infrastructurii și a unităților industriale.”
Deși declarațiile au fost făcute într-un context economic mai larg, argumentul se aplică direct programelor de achiziții de echipamente militare finanțate prin SAFE, inclusiv programului MLI.
Întrebarea principală: unde rămâne valoarea economică?
Subiectul a fost recent analizat și de către experți din domeniu. Decidenți politici și reprezentanți ai industriei au evaluat impactul economic al modernizării apărării.
Principalul punct de preocupare a fost exprimat de Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru Apărare din Senat: „Știm ce achiziționăm. Însă, nu avem informații clare despre câți bani din aceste contracte rămân efectiv în România, nu ca promisiune, ci ca angajament contractual concret.”
Ea a exprimat această problemă în termeni concreți: „Din fiecare euro contractat, câți cenți ajung în fabrici românești, la ingineri și furnizori autohtoni? Precizați cifrele: câte locuri de muncă calificate sunt generate de fiecare achiziție?”
Această întrebare este deosebit de importantă pentru programul MLI, care ar putea genera câteva miliarde de euro și are potențialul de a influența structura industriei naționale de apărare pentru decenii.
Limitările regulilor de producție europeană
Conform cerințelor SAFE, cel puțin 65% din valoarea contractelor trebuie să fie produsă în Uniunea Europeană. Totuși, această regulă nu garantează participarea industrială a industriei românești.
Pauliuc a evidențiat că această regulă avantajează în primul rând companiile deja integrate în ecosistemul industrial european. „Rheinmetall este în Europa. Airbus este în Europa. Leonardo este în Europa. Toate eligibile în conformitate cu pragul de 65%.” În practică, aceasta înseamnă că producția poate fi concentrată în state cu baze industriale de apărare bine dezvoltate, precum Germania, Franța, Italia sau Spania. Pentru România, aceasta înseamnă că participarea industrială locală va depinde în mare măsură de abilitatea de negociere, nu de garanțiile legislative.
Stabilitatea economică și reconversia industrială
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a conectat această discuție cu stabilitatea macroeconomică. „Nu există stabilitate financiară sau securitate națională fără securitate militară regională, europeană și națională.”
El a subliniat faptul că impactul fiscal al programului SAFE depinde de modul în care fondurile se întorc în economie. Dacă împrumuturile pentru apărare se transformă în contracte industriale interne, efectul multiplicator economic poate acoperi parțial costurile fiscale. În caz contrar, România ar putea ajunge să suporte o datorie publică mai mare, fără o extindere corespunzătoare a industriei. Această dinamică este deosebit de relevantă pentru proiecte majore de achiziție precum MLI.
Negocierea strategică devine crucială
Un alt aspect important discutat este strategia de negociere a statului. Fostul ministru al Apărării Ioan M. Pașcu a afirmat că România trebuie să adopte o abordare de tip „negocieri patriotice”, evitând „atitudini de tip vasal”, care au caracterizat unele negocieri anterioare.
În același sens, Radu Ștefan Oprea, secretar general al Guvernului, a explicat că regulile SAFE nu interzic colaborarea industrială sau transferul de tehnologie. Potrivit oficialului, nivelul de implicare industrială locală depinde în mod semnificativ de modul în care fiecare stat negocierează contractele.
Polonia a fost citată ca exemplu de țară care a obținut în mod constant participare industrială semnificativă în proiectele majore de apărare. Decizia strategică din spatele programului MLI. În acest context, viitorul programului MLI reprezintă mai mult decât o simplă achiziție militară: este în esență o alegere strategică pentru dezvoltarea industrială.
Unii ofertanți au indicat chiar posibilitatea de a obține localizare apropiată de 80%, ceea ce ar putea crea mii de locuri de muncă specializate și ar include companii românești în lanțurile de aprovizionare din Europa. Alternativ, România ar putea satisface cerințele SAFE privind producția europeană, însă cea mai mare parte a valorii industriale rămâne în alte state membre. În acest caz, țara va obține capabilități militare necesare, dar fără o reconstrucție semnificativă a industriei naționale de apărare.
