În prezent, sistemul fiscal din România include trei cote de TVA. Cota majoritară și cea mai frecvent utilizată este cota standard de 21%, aplicată pentru majoritatea bunurilor și serviciilor. Pe lângă aceasta, există cote reduse, stabilite pentru anumite domenii considerate esențiale sau de interes social: 11% TVA – pentru majoritatea alimentelor sau medicamente. În realitate, lista produselor și serviciilor cu aceste cote reduse este mai lungă, fiind stabilită prin legislație fiscală.
Originea TVA
Conceptul de taxă pe valoare adăugată nu este unul nou. Ideea a fost concepută încă de la începutul secolului al XX-lea, însă implementarea sa concretă a început în 1958, când Franța a introdus oficial acest sistem de colectare fiscală. Modelul s-a dovedit eficient și a fost preluat treptat de numeroase națiuni.
În România, TVA a fost introdus în 1993, înlocuind vechiul sistem de impozitare a circulației mărfurilor. Ulterior, odată cu integrarea în Uniunea Europeană în 2007, legislația națională a fost adaptată regulilor europene, în special celor stabilite prin Directiva privind sistemul comun de TVA. 
Principalul scop al TVA este de a genera venituri pentru bugetul de stat. Fondurile colectate din această taxă sunt utilizate pentru finanțarea serviciilor publice: spitale, școli, infrastructură, salariile angajaților din sectorul public și alte programe sociale.
Cine suportă efectiv TVA
De fapt, TVA este suportată de consumatori. Atunci când o persoană achiziționează o pâine, o carte sau un telefon, o parte din prețul plătit reprezintă această taxă. Companiile actionează ca intermediari între client și stat. Ele colectează TVA-ul de la cumpărători și îl virează ulterior către bugetul public. În același timp, firmele plătesc TVA atunci când achiziționează materii prime sau servicii necesare activității lor.
La finalul unei perioade fiscale, compania calculează diferența dintre TVA-ul colectat și cel plătit. Dacă suma încasată este mai mare, diferența se virează statului. Dacă situația este inversă, firma poate primi rambursarea TVA.
Cazuri în care TVA nu se datorează
Există și excepții în care legislația prevede scutirea de TVA. Acestea includ anumite servicii medicale, activități educaționale organizate de instituții autorizate, unele servicii financiare sau operațiuni de asigurare. De asemenea, anumite activități culturale sau tranzacții imobiliare pot fi scutite, în conformitate cu prevederile legale.
În cazul tranzacțiilor între statele membre ale Uniunii Europene, reglementările speciale permit scutiri de TVA pentru anumite livrări de bunuri, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse, iar exporturile către țări din afara Uniunii sunt, în general, supuse TVA zero, cu drept de deducere.
Deși pare complicat initial, mecanismul TVA are un principiu simplu: taxa se aplică la fiecare etapă a procesului de producție și comercializare, dar este suportată, în final, de consumatorul final.
