Vremea a început treptat să se încălzească, conform meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Un cod galben – ceață în județul Constanța – a fost ridicat în această dimineață la ora 10:00.
Informațiile prezentate de Gândul includ harta temperaturilor înregistrate în această dimineață, la ora 08:00, conform datelor furnizate de ANM.
- Temperatura cea mai ridicată a fost înregistrată la Sulina – 11 grade Celsius.
- Valorile minime din țară s-au înregistrat la Focșani, Călărași și Iezer – 5 grade Celsius.
Referitor la precipitații, la ora 08:00 a fost înregistrată doar ploaie la Botoșani.
Sursa – ANM
ANM: „Ușoară instabilitate atmosferică”
Iată și prognoza meteo pentru ziua în curs, prezentată – pentru Gândul – de meteorologul de serviciu al ANM.
„Vremea va fi predominant frumoasă, cu temperaturi în creștere față de ziua anterioară.
- Temperaturi maxime între 12°C pe litoral și 24°C în zona de vest a țării.
- Cerul va fi variabil, însă se vor înregistra înnorări temporare în zonele de munte, Maramureș și Moldova, unde mai ales după-amiaza și dimineața timpurie, sunt ploi slabe în cantitate.
- Există posibilitatea de descărcări electrice spre după-amiază, indicând o ușoară instabilitate atmosferică.
Deși vremea în general va fi plăcută, spre după-amiază sunt prognozate ploi în zonele de nord, precum Maramureș, Moldova și regiunile montane. Atmosfera va fi caldă și agreabilă, dar cu posibile precipitații în partea de nord”, a declarat pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Dacă utilizezi un telefon cu sistem Android, află cum să optimizezi conexiunea WiFi pentru o navigare mai rapidă.
- Expert: „Iranul intenționa să dezvolte o armă nucleară pentru a-și asigura echilibrul cu Israelul, care deține oficial arsenal nuclear”
- Explozie în lanț urmată de un incendiu major la o rafinărie importantă din Australia. Fumul și flăcările au atins 60 de metri în înălțime
- Ziua de 16 aprilie: aniversări și evenimente din istorie, inclusiv împlinirea a 30 de ani de Anya Taylor-Joy, și dezvăluiri despre cea mai mare schemă piramidală din România, „Caritas”
- Dezvoltarea transportului în București: controverse legate de majorarea prețurilor la abonamente, de la 5 la 7 lei, și discuții despre posibilitatea de a genera venituri din publicitate pentru metrou