Piper Gilles, medaliată olimpică la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026, a împărtășit sincer despre lupta sa cu cancerul ovarian și despre impactul bolii asupra vieții sale.
Sportiva canadiană a dezvăluit că perioada de reabilitare i-a schimbat perspectiva față de competițiile sportive și față de perfecțiunea în sportul de performanță.
Cum a început boala care i-a transformat viața
Piper Gilles a recunoscut că, pentru mulți ani, și-a considerat corpul un instrument pentru realizarea de performanțe incredibile și pentru atingerea celor mai înalte nivele ale succesului. 
La sfârșitul anului 2022, după ce a câștigat primul titlu în cadrul ISU Grand Prix, alături de partenerul său, Paul Poirier, corpul său a început să indice semne de alarmă.
Atunci, sportiva a început să experimenteze oboseală intensă, crampe abdominale, greață post-masă și schimbări în aspectul pielii.
După ce antrenoarea i-a spus că arată „dezastruos”, Gilles a consultat medicul. Investigațiile au relevat prezența unui chist ovarian de nouă centimetri, iar analizele sanguine aveau valori anormale. În scurt timp, Piper Gilles a fost diagnosticată cu cancer ovarian.
Vestea a venit într-un moment extrem de dificil, deoarece Piper Gilles era recent căsătorită cu Nathan Kelly și urma să participe a doua zi la un concurs internațional.
„Nu am spus nimic familiei mele. Singura persoană cu care am împărtășit a fost soțul meu. Credeam că voi muri”, a afirmat sportiva, conform yahoo.com.
Perioada de recuperare a fost foarte dificilă
Trei săptămâni după diagnostic, patinatoarea a fost supusă unei intervenții pentru extirparea ovarului stâng, a apendicelui și a mai multor ganglioni limfatici, ca măsură preventivă. Chiar dacă nu a necesitat chimioterapie sau radioterapie, perioada de refacere a fost extrem de solicitantă.
Totodată, sportiva a menționat că această etapă dificilă a avut un impact semnificativ asupra stării sale psihice, iar Piper Gilles a declarat chiar că a provenit să-și urască corpul.
„Am fost atât de naivă. Credeam că mă voi întoarce la competițiile naționale în două săptămâni după operație, ceea ce nu era deloc realist. Sunt atlet olimpic și uneori îmi urăsc corpul.
Am învățat să-mi găsesc vocea în timpul procesului de recuperare. A trebuit să le spun celor din echipa mea ce puteam face în fiecare zi, ce era prea mult sau prea puțin.
Ceea ce m-a ajutat să devin cea mai bună versiune a mea a fost capacitatea de a vorbi pentru mine, fie despre sănătate, fie despre ceea ce fac pe gheață”, a mai povestit sportiva, conform sursei anterioare.
