Noul Orient Mijlociu după războiul din Iran: 7 aspecte cheie care vor modela regiunea

Noul Orient Mijlociu nu reprezintă doar o expresie fără acoperire. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, orice conflict armat se finalizează. Însă, orice război major din regiune lasă urme. Fiecare conflict în Orientul Mijlociu a modificat durabil structura zonei, în moduri previzibile doar parțial, la momentul respectiv. Războiul din Iran nu face excepție de la această regulă nescrisă.

• Războiul arabo-israelian din 1948 a declanșat o criză a refugiaților. Efectele sale sunt încă în proces de negociere după 78 de ani.
• Revoluția Islamică din Iran din 1979 a redefinit complet sistemul de securitate regional.
• Invazia Statelor Unite în Irak în 2003 a generat un vid de putere.
• Iranul a umplut rapid și mai eficient decât s-ar fi prevăzut în Washington acest gol de putere.

Iranul a reconfigurat echilibrul de putere în Levant într-un mod care a necesit atât un deceniu pentru a fi înțeles complet.

„Războiul din Iran, din 2026, face parte din această categorie”, se menționează într-un raport publicat de Modern Diplomacy.

Advertisement

1. Iranul supraviețuiește, dar noile reguli de joc s-au frânt

Regimul de la Teheran continuă să funcționeze. Acest fapt este semnificativ și trebuie subliniat clar, înainte de orice analiză.

O componentă esențială a logicii războiului – partea nedeclarată public – a reprezentat expectativă că Operațiunea Epic Fury va duce la prăbușirea regimului sau cel puțin la o schimbare de guvern.

• Nu s-a întâmplat acest lucru. Regimul islamic a rezistat celei mai mari campanii militare ale SUA și Israelului din ultima perioadă.
• Iranul a suferit pierderea Liderului Suprem, instalațiile nucleare au fost avariate, iar armata a fost degradată, totuși, rămâne în picioare.

Un regim slăbit, cu resurse militare consumate și o populație traumatizată, nu poate fi considerat stabil.

Reflexul de supraviețuire va prevala oricăror alte considerente, inclusiv negocierilor diplomatice serioase. Acesta este unul dintre motivele pentru care întâlnirile de la Islamabad au eșuat. Orice negocieri viitoare vor începe cu o încredere mai scăzută decât cele anterioare conflictului.

2. Regiunea Golfului a fost de-a lungul timpului caracterizată prin instabilitate persistentă

Statele din Consiliul de Cooperare al Golfului nu au inițiat conflictul. Îl au absorbit.

• Bahrainul a consumat 87% din stocurile de interceptoare Patriot.
• Kuweitul și Emiratele Arabe au cheltuit circa 75% din resursele lor.
• Conducta crucială est-vest a Arabiei Saudite a fost atacată direct.
• Complexul de gaze din Abu Dhabi a suferit daune.
• Rafinăria de petrol din Fujairah a ars.
• Peste 60 de atacuri coordonate cu drone și rachete au vizat Kuweitul și Emiratele într-o singură zi.

Statele din Golf vor ieși din acest conflict mai puțin dispuse să subordoneze securitatea lor unui singur creditor.

Vor manifesta interes pentru dezvoltarea unui sistem integrat de apărare regională, care să le ofere opțiuni pe care Washingtonul nu le va oferi sau nu le poate asigura.

Divergențele între cele șase state ale CCG fac improbabilă încheierea unui tratat de apărare colectivă asemănător NATO. Însă, o integrare mai strânsă nu mai reprezintă o aspirație – ci o necesitate, a cărei amânare nu mai era posibilă din cauza războiului, conform analizei din Modern Diplomacy.

3. Proiectul de normalizare a relațiilor este înțepenit

Înainte de 28 februarie, strategia Acordurilor Abraham părea să fie funcțională.

Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc au normalizat relațiile cu Israelul. Arabia Saudită era următoarea, iar discuțiile privind normalizarea cu Israelul – în schimbul unui pact de securitate american și a cooperării nucleare civile – erau în curs de avansare.

Războiul din Iran a întrerupt această direcție.

• Este de remarcat că opinia publică arabă era împotriva normalizării cu Israelul în proporție de 87% înainte de conflict, conform indicelui de opinie.
• După evoluțiile recente, această opoziție s-a intensificat, în contextul campaniilor de bombardament ale Israelului în Liban, Gaza și Iran, desfășurate pe parcursul a peste șaptezeci de zile.
• Orice lider arab care ar semna un acord de normalizare în condițiile actuale s-ar confrunta cu penalizări politice interne.
• Niciun pachet de garanții de securitate sau beneficii economice din partea SUA nu poate compensa complet această decizie.

Capacitatea Washingtonului de a construi un sistem de securitate SUA-Israel-Golf împotriva Iranului a fost strategia principală, dar războiul a complicat această poziție, făcând-o mai dificil de realizat.

4. Relația dintre SUA și Israel se află în noua sa fază de tensiune

Sprijinul american pentru Israel a reprezentat o constantă durabilă a politicii SUA în Orientul Mijlociu, din 1948 încoace.

• Peste 60% dintre cetățenii americani nu sunt de acord cu războiul din Iran.
• Popularitatea lui Trump a atins minime istorice.

Totuși, aceste tendințe nu înseamnă că alianța se va rupe. Dar baza politică internă a asigurării sprijinului necondiționat pentru Israel, indiferent de acțiunile acestei țări, a început să se fragilizeze, iar războiul din Iran a accentuat această breșă.

Decidenții israelieni care considerau sprijinul american garantat vor trebui să-și reevalueze această idee.

5. China devine „actor” esențial în regiune

Beijingul nu a dispărut de pe câmpul de luptă diplomatică, nu a folosit forță militară și nu și-a asumat rol formal de mediator. În schimb, a reușit să se poziționeze, cu răbdare și strategii inteligente, ca actorul de care atât Washingtonul, cât și Teheranul aveau nevoie, chiar dacă nu recunoșteau în mod oficial.

• China a facilitat intrarea Iranului în discuțiile de la Islamabad, conform declarațiilor publice ale lui Trump.
• Acordul de normalizare între Arabia Saudită și Iran din 2023 a consolidat statutul Chinei ca actor diplomatic de importanță în Orientul Mijlociu.
• Războiul din Iran din 2026 a întărit poziția Chinei ca actor indispensabil.

Capabil înseamnă că poți influența rezultatul atunci când condițiile sunt favorabile; indispensabil înseamnă că decizia finală depinde de implicarea ta.

Beijingul a depășit această limită, intervenind fără a-și asuma riscuri majore, fără costuri directe și fără a fi implicat în toate efectele politice interne pe care le implică implicarea Washingtonului în regiune.

6. Un „efect dominos nuclear”

Nerealizarea acordurilor de la Islamabad cu privire la controlul armamentelor nucleare a eliminat orice speranță privind o soluție curată pentru neproliferare, pe termen scurt.

• Turcia, Coreea de Sud și Japonia utilizează modele similare, adaptate contextului lor specific.
• Războiul din Iran a generat noi repere strategice pentru aceste țări.
• Resursele militare ale SUA din Pacific au fost consumate pentru campania din Iran.
• Componenta THAAD a fost retrasă din Coreea de Sud.

Aliații SUA din Asia au fost criticati public pentru refuzul de a se alătura coaliției.

Deciziile privind securitatea națională și garanțiile în domeniul nuclear vor fi influențate de aceste concluzii în următorul deceniu.

7. Imagen regională a Golfului se degradează, iar procesul de reconstrucție va dura o generație

Există o dimensiune a impactului războiului din Iran care transcende analiza strict strategică și merită menționată explicit.

Statele Golfului au investit ultimii 20 de ani în construirea unei narațiuni despre modernitate, deschidere și stabilitate economică, evitând instabilitatea caracteristică altor regiuni ale Orientului Mijlociu.

• Dubai și Abu Dhabi s-au poziționat ca centre globale de afaceri și cultură.
• Riyadh a lansat programul Vision 2030 pentru diversificare economică.
• Doha a găzduit evenimente internaționale majore, precum Cupa Mondială.

Regiunea era percepută ca un spațiu sigur, destinat investițiilor și turismului.

Conflictul a anulat această imagine, marcând sfârșitul credinței în Golful ca destinație sigură pentru expatriați, turiști și investitori, într-un mod ce va avea efecte pe termen lung.

Investițiile internaționale în proprietăți și infrastructură au fost motivate de această narațiune a stabilității și prosperității.

Refacerea încrederii

Recâștigarea încrederii, fundament pentru aceste investiții, nu se poate realiza doar printr-un armistițiu. Este nevoie de o arhitectură de securitate regională solidă, ce nu poate fi oferită în prezent.

Regiunea din Orientul Mijlociu care va ieși din conflictul din Iran din 2026 va fi definită de diferența dintre promisiuni și realizări.

• Garanțiile de securitate ale SUA care nu au evitat atacurile Iranului asupra Golfului.
• Operațiunile militare israeliene, ale căror beneficii strategice sunt încă incertest.
• Regimul iranian care a demonstrat reziliență, contrar așteptărilor inițiale.
• Un armistițiu aparent stabil, dar lipsit de soluții concrete.

De asemenea, un model regional perturbat profund, a cărui nouă formulă încă nu s-a conturat clar.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Analiza zilei victoriei și a „slăbiciunii” lui Putin, cu avertisment privind vulnerabilitățile liderului de la Kremlin.
• Proiectul „Power of Siberia 2” este în continuare blocat. Putin exprimă optimism, dar China amână aprobarea finală. Care sunt intențiile Beijingului?
• Provocări în Rusia lui Putin: companiile private suportă costurile apărării aeriene împotriva dronelor ucrainene. Cum s-a ajuns aici?
• Frontiera baltică, o zonă vulnerabilă în contextul NATO. Lituania, Letonia și Estonia, între două focuri.
• Noua realitate globală: interpretarea schimbărilor din perspectivă geopolitică, inclusiv mutările recente ale lui Putin, Trump și Xi Jinping.