Acest lucru poate însemna un partener aflat în cealaltă cameră, fiecare ocupat cu propriile activități. Sau o locație familiară precum o cafenea, unde cineva stă liniștit printre necunoscuți. Sau un prieten cu care poți împărți aceeași canapea fără a simți presiunea unei conversații continue.
Pentru numeroși oameni, aceasta reprezintă forma autentică de odihnă socială.
De ce devine epuizantă „performanța socială”
În cotidian, majoritatea interacțiunilor implică o anumită formă de demonstrație socială. Oamenii simt că trebuie să răspundă adecvat, să fie atenți, disponibili, plini de umor, interesați sau pur și simplu „prezenți”. 
Chiar și relațiile apropiate pot deveni solicitante atunci când cineva nu mai are energie mentală pentru acest schimb constant.
Din această cauză, conceptul de „a fi singur” capătă o interpretare mai subtilă: dorința de a fi lângă cineva fără a fi constant solicitat din punct de vedere emoțional.
Sociologul Erving Goffman definiște această stare ca „co-prezență”, adică situația în care oamenii împart același spațiu fără a fi nevoiți să interacționeze activ.
Este genul de confort pe care mulți îl caută, deși nu toate persoanele au un termen clar pentru această stare.
Poate din acest motiv, unii se simt mai liniștiți într-o cafenea aglomerată decât într-o locuință complet goală. Sau preferă să adoarmă alături de cineva citind în aceeași cameră, fără a purta o conversație. Sau aleg compania unui animal de companie după o zi dificilă.
Nu pentru a avea o discuție, ci pentru a experimenta prezență lipsită de presiune.
Există cercetări care demonstrează că simpla apropiere de o persoană de încredere poate diminua reacțiile stresului cerebral. În unele studii, participanții care țineau mâna partenerului au avut reacții mai reduse la stimuli anxiogeni sau amenințări.
Iar această idee pare să se extindă și către forme mai delicate de apropiere. Nu întotdeauna oamenii au nevoie de dialog sau atenție activă. Uneori, sunt doar interesați să știe că cineva este acolo, fără a le solicita ceva.
Problema este că limba comună nu oferă un termen clar pentru această stare. Există „singur”. Există „împreună”. Între aceste două concepte se află o zonă pe care mulți o trăiesc, dar puțini o pot defini precis.
Așadar, exprimă pur și simplu: „Vreau să fiu singur”.
Atât de multe ori, ceea ce caută este, de fapt, cea mai rară formă de liniște contemporană: compania care nu consumă energie emoțională.
